Cafeneaua din colt
Forum de discutii libere !
Creatie literara - poezie - proza
Aparat critic
Prezentare de literatura
Arta
Arta plastica- Arhitectura
Teatrul - Cinema - Televiziune
Muzica
Sunt fluture venit din amintire, Când stropi de primăvara ÃŽncă mai dezmierdau colinele rănite – flori de mac…
ÃŽn mine cerul şi-a vărsat lacrima Şi-un curcubeu s-a frânt Cu sânge de-nserare.
Eu de departe vin…foarte departe… Acolo unde zarea nu se stinge, Căci vreme multă a trecut, Iar timpul a încărunţit…si a murit pesemne.
Eu am venit din primăvară Să preschimb întunericul in zi.
Şi dacă aş zări un înger La o răscruce de cărări... Ce-aş face?...
E albă floarea de cireş Pierdută-n foi de primăvară... Un înger la răscruce ÃŽngheaţă timpu-n veşnicie, ÃŽngheaţă primăvara-n nesfârşit, ÃŽngheaţă fericirea într-o carte...
"Poţi să îmi dai aripi de nea?..." ÃŽntreb mai mult cu glas de-adiere... Zâmbet larg pe chipul curat...
Şi simt cum zbor şi simt ceva... Sărutul astrelor, mângâierile vântului: Emoţie înălţătoare.
Albul unui nor scăldat în apele azurului Trădează un punct de cerneală în nesfârşit.
Un punct...şi îngerul priveşte... ÃŽnchide-o carte cu foi prea bogate... Privind un punct în asfinţit Zburând uşor către eternitate, Spre un tărâm al veşniciei, Spre steaua care i-a zâmbit.
Perfecţiunea este un miraj Divizat in zeci de mii de forme: O floare care plânge, Sunetul harpei pierdut printre coarde... Dar mai perfectă decât tot Eşti tu...
Caut perfecţiunea fără să ştiu de fapt Unde sălăşluieşte vraja eternităţii! Ascunzi atâta farmec,căci tu eşti perfecţiunea!... Dar perfecţiunea pentru mine E un miraj ţesut de vise...
Aş vrea s-ating luciul ferestrei Cu palma-ntinsă ca să strâng Sclipirea albă a minunii Născută din argintul lunii. Fir de mătase se destramă Din stele limpezi de cristal Şi îşi deşir-a sa lumină Pierdută-n ochi de geam oval. Să trag de aţa ce se scurge Unduitoare din abis, Să aduc steaua mai aproape Din alte lumi pierdute-n noapte, S-o prind în suflet şi în ochi Scăldată-n lacrimi de privire, Să văd de unde m-a chemat Glasul vrăjit numit iubire. Şi când o voi avea aici, O, stea, ce-mi porţi a mea ursită, De-atâta dor firul să-l frâng Şi să nu ştiu de râd ori plâng Sau de trăiesc în lumea reală Sau prins în plăsmuiri de vis, Văd chip sublim al fericirii Ce-i imposibil de descris. Prin valuri negre de-ntuneric Atâta timp a plâns în ceasuri Ş-atâţia paşi prin fum şi ceaţă Şi sufletu-mi era de gheaţă... Până când cerul nu a curs, Prelins prin fir vrăjit de aţă Şi sufletu-mi nu a găsit Iubire-n lume şi în viaţă.
Pe malul unei lacrimi nu este bucurie, Speranţă sau dorinţă… Pe malul unei lacrimi este-un etern pustiu Care n-a cunoscut ce este fericirea… Pe malul unei lacrimi doineşte disperarea, Iar floarea armoniei îşi pierde-al său parfum…
Pe malul unei lacrimi zac eu în disperare… Din cerul infinit se cern lacrimi sărate Ce-mi cad greoi pe umeri şi mă pun la pământ… Şi stau aşa şi-aştept ca din neguri să vie Soarele cald şi blând, să soarbă infinitul tulbure Al lacrimii de-argint.
Pe malul unei lacrimi nu este bucurie, Speranţă sau dorinţă… Pe malul unei lacrimi este-un etern pustiu Care n-a cunoscut ce este fericirea… Pe malul unei lacrimi doineşte disperarea, Iar floarea armoniei îşi pierde-al său parfum…
Pe malul unei lacrimi zac eu în disperare… Din cerul infinit se cern lacrimi sărate Ce-mi cad greoi pe umeri şi mă pun la pământ… Şi stau aşa şi-aştept ca din neguri să vie Soarele cald şi blând, să soarbă infinitul tulbure Al lacrimii de-argint.
Calatori ai durerii si sperantei... – poza de alexpoesis, in Poezii Alexpoesis · 24.2KB
Iarna scrie... Dar nimeni nu-nţelege. Doar poţi privi... Priveşte amestecul haotic Al fulgilor argintii. Nu poţi citi ce scrie iarna Dar, dacă crezi, poţi auzi. Ascultă tainicul ecou Şi-atunci vei şti... E întuneric... Şi nu poţi vedea, Dar poţi simţi. Simte atingerea uşoară A fulgilor de nea. Acesta e poemul iernii Şi, dacă crezi, îl poţi simţi Vedea sau auzi:
"Zbor uşor cu fulgi de nea Şi balauri suri de fum, Clinchete de zurgălăi Şi un val de ceaţă-n drum... Brazi uriaşi pe care norii Argintul tot şi-au scuturat Ca străjeri peste ţinutul Unui basm de mult uitat..." Doar eu ştiu ce scrie iarna Căci eu cred cu-adevărat, Simt, privesc ăi-ascult ecoul Fermecat.
Viaţa îmi pare o picătura din etern Secundă de secundă un strop de infinit, Pământul mult prea mare si cerul mult prea greu, Iar eu un punct pierdut în nesfârşit.
Prin monotonul sir al clipelor prea lungi Nu mi-a rămas decât o amintire, O poză neumbrită de neguri şi de fum, Mereu scăldată-n fragedă sclipire.
Apare azi mai luminoasă decât ieri Şi îmi îneacă inima-n iubire O dragoste fierbinte, un sentiment suprem, E cea mai scumpa amintire!...
Dintr-un portret al amintirilor prea sfinte, Din visul fragedei copilării, ÃŽşi poartă mama pasul său cuminte, Aşa cum o cunosc din prima zi.
Privirea noastră se-ntâlneşte caldă, Trădând ale dragostei sclipiri, Mi-e frică să vorbesc să nu se spargă Vraja acestei dulci reîntâlniri.
O fi vreun sacru dar al providenţei Sau m-am pierdut pe aripă de vis?... ÃŽmi simt fiinţa plină de lumină Uitată într-un colţ de paradis.
Prietenie, comoara mea în viaţă, Eşti darul nesfârşirii din urmă şi dintâi, A lunecat din ceruri ofranda ta măreaţă, Pe drumul de-ntuneric te port la căpătâi.
Ce stea din depărtare zâmbit-a din privire Şi jertfa sa prea-sfântă în trupu-ţi tău curat?... Nu am culori în rânduri ca să te pot descrie, O, tu, prietenie, cu chipu-ţi luminat.
Cei ce mai poartă-n suflet un strop de nesfârşire, Fărâmă de lumină în picături de ceară Lăsaţi fereastra albă deschisă în simţire Pentru prietenie şi pentru primăvară.
Nu mai există oare speranţă sau iubire, Iertare, îndurare, cu toate au murit?.... Ca orb în căutarea prieteniei mele Rămân cu gol în suflet, prea trist şi părăsit.
S-a frânt cu ciob de zare atâta ură-n inimi Şi prin fereastra spartă ne vede Dumnezeu... Voi căuta în noapte calda prietenie, Salvarea cea divină a sufletului meu...
Ce facem noi...ne batem, ne omorâm, ucidem, ÃŽn ce lume barbară ajuns-am să trăim?... Chiar nu vedeţi că-n jur totul ni se destramă???... Prietenia-i ceea ce ne face să fim Oameni!... ÃŽncă nu-i prea târziu - Prieten la primejdie, prieten la nevoie... "Vrei să îmi fii prieten?..." "Desigur! Vreau să-ţi fiu!!!
Prietenie, comoara mea în viaţă, Eşti darul nesfârşirii din urmă şi dintâi, A lunecat din ceruri ofranda ta măreaţă, Pe drumul de-ntuneric te port la căpătâi.
Ce stea din depărtare zâmbit-a din privire Şi jertfa sa prea-sfântă în trupu-ţi tău curat?... Nu am culori în rânduri ca să te pot descrie, O, tu, prietenie, cu chipu-ţi luminat.
Cei ce mai poartă-n suflet un strop de nesfârşire, Fărâmă de lumină în picături de ceară Lăsaţi fereastra albă deschisă în simţire Pentru prietenie şi pentru primăvară.
Nu mai există oare speranţă sau iubire, Iertare, îndurare, cu toate au murit?.... Ca orb în căutarea prieteniei mele Rămân cu gol în suflet, prea trist şi părăsit.
S-a frânt cu ciob de zare atâta ură-n inimi Şi prin fereastra spartă ne vede Dumnezeu... Voi căuta în noapte calda prietenie, Salvarea cea divină a sufletului meu...
Ce facem noi...ne batem, ne omorâm, ucidem, ÃŽn ce lume barbară ajuns-am să trăim?... Chiar nu vedeţi că-n jur totul ni se destramă???... Prietenia-i ceea ce ne face să fim Oameni!... ÃŽncă nu-i prea târziu - Prieten la primejdie, prieten la nevoie... "Vrei să îmi fii prieten?..." "Desigur! Vreau să-ţi fiu!!!
Calatori ai durerii si sperantei... – poza de alexpoesis, in Poezii Alexpoesis · 30.6KB
