Cafeneaua din colt
Forum de discutii libere !
Creatie literara - poezie - proza
Aparat critic
Prezentare de literatura
Arta
Arta plastica- Arhitectura
Teatrul - Cinema - Televiziune
Muzica
Păşim peste groapa cu lei Pe un fir subţire de speranţă Cerul nu mai e cer ...e doar o delimitare imaginară ÃŽntre posibil si imposibil!
Peste privirea pierdută cineva ne-a aşezat o pereche de ochelari... Dar noi nu înţelegem de ce... Şi percepem pericolul mai mare, din spatele unor dioptrii mult prea mari...
Cu toate că în jur totul apare ca un joc monocromatic ÃŽn reflexii obscure, mergem înainte, căci firul de speranţă, deşi subţire, De noi a fost brodat în serile prea lungi şi prea albastre Culegând stelele din scăpărarea privirii.
Fără să ştim măcar dacă trăim în realitate sau dincolo de graniţa, Unde nu există constrângeri...ne continuam drumul Biciuiţi de ploi, la răscruce de vânturi...
Privim gura prăpastiei...privim spre infinit Dar şi desăvârşirea s-a întinat în nori
Fiinţa nu mai vrea s-asculte de raţiune sau de nevoi trupeşti. Păşim coordonaţi de altă forţă ancestrală, neînţeleasă.
Durerea ne e soră în sânge şi-n priviri...
*
O secundă moare, dar vremea naşte alta Şi cum ne-ndeamnă sufletul să credem Aşa ne-ndeamnă şi speranţa: Secunda care vine e sfârşitul furtunii...
Trecut-a multă vreme...poate prea multă !!... ÃŽn groapă n-au rămas decât oasele albe...şi groapa-i amintire… ÃŽn noi s-au vindecat rănile, dar cicatricele încă le mai purtăm… Păşim cu pasul greu către eternitate ...Speranţa ne e soră în sânge şi-n priviri.
Calatori ai durerii si sperantei... – poza de alexpoesis, in Poezii Alexpoesis · 31.7KB
Suntem prizonierii unei temniţe mult prea mari Peste care misterele se aştern... Cerul nu vrea să îşi dezvăluie secretul: Infinitul e doar noţiunea pentru imposibil, Evadarea - un vis.
Privirea resemnată nu poate şi nu vrea să înţeleagă Cum de în infinit se-mprăştie cioburi de stele Ca şi cum o altă dorinţă s-a spart... Ultimul val răneşte ultima stâncă, Ultima lacrimă a luminii se prelinge în perfecţiunea apei.
Tăcerea e mai tăioasă şi devine un ecou... Un imn solemn, un imn al durerii... Pe masă un ceas îşi mişcă secundele: ...tic-tac...
Lumânări de ceară topită peste sufletul pustiu; Umbra este singura noastră călăuză: ÃŽn umbră plutim, în umbră ne stingem... Lumina e doar iluzia cu care ne hrănim zi de zi - Se naşte ca să moară...Ne naştem să murim...
Suntem ce vrem să fim şi vrem să fim una cu lumina Ce iscodeşte cele mai obscure colţuri... Sunt paşi şovăitori, dar încrederea sporeşte: Pornim în căutarea răspunsurilor...
Enigmele nasc curiozitate, plutim tot mai aproape de desăvârşire Se-mprăştie cioburi de stele ca şi cum O mie de gânduri se nasc dintr-un singur vis: ...Ascensiunea....
Ceasul îşi mişcă grăbit secundele Şi o dată cu el auzim răsufletul greu a tot ce este viaţă: O nouă secundă = o nouă şansă, Un nou pas spre înălţimi.
Arde focul credinţei în lumânări de ceară, Lumina este forţa ce ne face să fim Exploratorii unui punct... Un univers prea mare dar totuşi cât de mic Faţă de timpul care îşi numără secunde... Viaţa este perpetuă: clipa trăieşte-moare şi apoi iar trăieşte...
Şi pentru că o clipă şi eu am existat Să prind în palma sufletului strălucire de stele ÃŽmi spun cu bucurie acuma şi aici: Eu m-am născut să dau aripi speranţei mele, Trăiesc ca să adun mănunchi firav de vise Şi voi apune când voi şti Că în condeiul meu nici un strop de cerneală Nu va mai fi...
Fericirile zbor prea înalt să le putem atinge Ascensiunea e grea... Alpinist al speranţelor deşarte Se suie pe piscuri de vise Să culeagă în mână o stea.
Alunecos trup este stânca ce mi-a fost dat s-o urc Se prăvălesc bolovani în abis - Adesea îmi spun că-i un vis ... Când alt soare va revărsa lumina, Voi fi trezit pe vârful de munte Să strâng în palma-mi rece Diafane picături de lumină.
Să cearnă candidele raze Şi viscol de gânduri prea bune… Pentru măcar o dată în existenţa-mi limitată De două elemente cruciale:lumină şi umbră Să-mi văd porţile sufletului deschise spre vânt Un drum plouat cu petale In faţa a ceea ce sunt...închinând Speranţă sau disperare.
Şi am sădit un strop de curată lumină Undeva pe tărâmul speranţelor mele Să-mi fie călăuză şi veşnic-alinare ÃŽn căutarea fericirii prin cioburi de durere.
Şi cerul s-a prelins prin firul de mătase Al unui nor născut din lacrimă şi fum Şi stropii grei de ploaie în ropot de cascadă Prefăceau fericirea în miraje de scrum.
Şi mult a plâns clepsidra să potolească cerul Şi timpul să îngheţe în lacrimi de cristal, Când a secat izvorul bogat al nesfârşirii O floare de lumină se-nchină pe un mal.
Candidă şi suavă, prea albă si curată, ÃŽmi pare imposibil himericul tablou: Lângă altarul vieţii cioplit de rău, durere A răsărit o floare sa-mi dea un elan nou.
O floare-a nesfârşirii, un dar al providenţei Sau poate amintirea unui vis prea frumos... Culeg în palmă trupul şi îl strecor cu grijă Din foile veciei să-mi râdă bucuros.
Şi când simt că m-apasă un gând întunecat Şi cerul îşi revarsă durerea printre gene Voi căuta în amintire firav trup îngheţat Să simt speranţă nouă curgând iarăşi prin vene.
De ce atunci când cauţi zâmbetul de zori Te-ncurci în amintirea lipsită de culori, Doar pentru a ascunde o altă realitate ÃŽntunecând-o-n umbra clipei de mult uitate?...
De ce atunci când sufletu-ti musteşte de trăiri Preschimbi muguri de vise în crude ne-mpliniri Şi-aluneci tot mai tare spre-o altă dimensiune Tăcută, rece,crudă, pierdută-n altă lume?...
E trist atunci când nu ştii să zâmbeşti, Când soarele se scurge pe-a lui cărări cereşti Şi să păstrezi în suflet zăcământul iubirii Ca o icoana sfântă pe-altarul amintirii...
Pe masa ceasul vechi îşi cântă lin ecoul, Iar candela alături veghează ne-ncetat, Prin frageda lumină umbre ca nişte demoni Dansează enigmatici în ritmul sacadat.
*
Lumină...ce lumină pătrunde prin fereastră!... E deja dimineaţă, sau totul e un vis??... Nu, soarele cel falnic pe cer drept se înalţă, Iar păsări lin planează zburând către abis.
Dar ceasul de pe masă nu iartă niciodată Şi clipele trec repezi ca pasarea în zbor, Ziua cea luminoasă se pierde după dealuri, Iar greierii măiestrii îşi cântă trilul lor.
ÃŽn camera cea mută şi candela s-a stins, Doar ceasul îşi mai spune a sa tristă poveste... Eu stau în adormire, adânc în gânduri prins, Cu amintirea zilei ce-a fost şi nu mai este!...
Calatori ai durerii si sperantei... – poza de alexpoesis, in Poezii Alexpoesis · 22.9KB
Se-nchină o secund-a fericirii ÃŽn strana unei amintiri duioase, Prin coli de viaţă care au păstrat Pecetea dulce-a zilelor frumoase, Cristalul lacrimilor îngheţat In chipurile sfinte din icoană... O amintire ce-a rămas Murmură rugăciunea sa în strană.
Şi fiecare-al ei cuvânt ÃŽmi zugrăveşte-o altă amintire Pe chipul zidului de piatră, ÃŽn veci neştearsă în simţire; Cu fiecare slovă ce rosteşte Din cugetul neîntinat ÃŽmi plânge-n suflet lin durerea Zilelor calde ce-au plecat.
Şi o secundă într-o strană ÃŽneacă vorbele în plâns... ÃŽn lumânări albe de ceară Ce-amărăciunea şi-au prelins Arde lumina amintirii... "Amin", căci timpul a trecut Rosteşte inima-ndoită, Cu rugăciunea-i isprăvită... ÃŽşi va găsi pacea cea sfântă ÃŽn cel din urmă început.
Voi cânta tăcerea pe corzi de lumină şi lacrimi... Nu ştiu cum să încep...şi doare! Se sparge altă lacrimă si-n înserare Pluteşte venin.
Toţi am gustat amarul şi toţi am vrea Să pişcăm coarda, să vibreze tăcerea, Pe fila viselor demult uitate S-aşterne partitura…
Se-nfăşoară ceru-n negru giulgiu Pătat de-atâtea suferinţe Şi pentru toate-as vrea sa cânt, Dar prea e grea vioara-n mâna noastră...
Pe scena-n care toţi jucăm un rol Ni s-a întunecat vederea Şi deseori ne încurcăm replica, viaţa... Ce glumă!...A căzut cortina!
Acum privim de sus, din stele Pe cei cu sufletul curat, cum cântă. Şi-n ceruri ce durere Pentru cei ce-au plecat…
