Cafeneaua din colt
Forum de discutii libere !
Creatie literara - poezie - proza
Aparat critic
Prezentare de literatura
Arta
Arta plastica- Arhitectura
Teatrul - Cinema - Televiziune
Muzica
Cândva sufletu-mi avea aripi de înger Si zburam pe treptele abisului S-aprind lumina unei alte zile…
*
O altă flacără s-a stins Şi pe icoana din perete Pecetea zilei ce-a murit S-a aşezat greoaie, Lăsând în urmă lacrimă de sânge…
Cândva am stăpânit văzduhul Şi astre am cules în palma Inimii mele…
Acum stau singur, eu şi sufletu-mi încătuşat, Fără năzuinţe, fără speranţe, Dar cu icoana fragedei copilării alături Să sorb mărgăritarul cel din urmă.
Calatori ai durerii si sperantei... – poza de alexpoesis, in Poezii Alexpoesis · 39.9KB
Pe cer bolnav Şi soarele s-a vestejit Purtat de vântul timpuriu… Si-n sufletu-mi e toamnă. Cazi la pământ, Căci simţi ca iar ai fost minţit… De ce te miri ?... De ce tot chemi secundele-napoi ?? Nepăsător in urmă timpul ţi-a lăsat Doar amintiri...
ÃŽncă mai sângerează toamna Stropi de rubin in asfinţit. Şi simţi durerea… Ţipătul depărtării s-a topit, Dar mai răsună lin ecoul. Văd timpul cum goneşte ultimele clipe, Iar sufletu-mi pulsează de trăiri… In urma n-a rămas decât ecoul Şi-mi spune-n şoaptă un cuvânt : « ÃŽneacă ultimul tău gând ÃŽn amintiri … »
Am aşezat pe marginea ultimului vis O ultimă dorinţă; Un ultim trandafir pătat de sânge Martor al unei lumi sub zodia efemerităţii...
Cu neputinţă privesc agonia solară, Căci trandafirul plânge Petalele de ceară... Un ultim vis aveam...dar ce joc mizerabil Iţi joacă viaţa, făr' de remuşcare!!... Un singur vis se stinge pierdut în înserare... Şi-o ultimă dorinţă se-nvăluie-n uitare...
Privesc ziua de ieri prin oglinda-aburită Când soarele cade zdrobit de dureri Lăsând rece in urma-i fiinţa-mi rănită ÃŽn cioburile zilei de ieri. ÃŽndrept spre oglindă din mine un gând Temerar si viteaz ca stindardul, Dar şi acesta se sparge, cazând, In geamătul stins, din înaltul. ÃŽntind spre oglinda un fir de păianjen Ca aţă subţire din fir de argint. Dar alte dorinţe în mine se-aprind Şi din oglindă privesc chipul galben Al zilei de azi...şi suspin Cu gustul uitării pelin.
Privirea curge prin apele oglinzii Pierdută în fluidul argintiu ce se deschide Tulburând perfecţiunea sticlei Cu-n gând ce pleoapa îşi închide Ca o clipire a nesiguranţei Speriat de propria-i cutezanţă. Oglinda-ntoarce sufletul Şi totul capătă o nouă relevanţă: Banalul se transformă-n colosal Pătruns prin valuri de lumină Imaginea închisă în cub imaginar, Din ea se scurge-un gând în unduirea-i lină. Minţit de o iluzie ce se naşte Muiată în prea-clarul lunii, ÃŽn ochiul de oglindă gândul pare Zburând cu-aripi înşelătoare, Naiv plutind cu nepăsare ÃŽn braţele minciunii...
Şi simte libertate, nesfârşire, Descătuşat de lanţuri de gândire, De limitare...El, zeul zburător, Pe marginea visării plutind cutezător Spre depărtare... Şi şi-a deschis aripile in zbor - Ameţitoare cercuri de alamă Şi a zărit sclipirea astrelor Păşind pe trup de nor Ce firul îşi destramă Până la cea mai albă stea... Menirea sa!...a unui Zeu Să soarbă pulberea de nea, Desăvârşirea îl aşteaptă... Dar când se îmbăta cu visul Simţi căldura ce-l topea: Greşeala ancestrală A făcut-o şi el - ...se prăbuşea...
Eu pretutindeni sunt...şi totuşi nicăieri Izvor al primăverii pierdut printre omătul vieţii. Eu cresc pentru a înflori, Mă ofilesc pentru a-ti aminti.
Si totuşi, ce sunt eu ?... Poate o rază sau o umbră, Lumină fragedă în noapte, Cântec de clopot, vals de şoapte, Petala inserării ofilită Sau flacără de toamnă ruginită ?....
Nici eu nu ştiu cu-adevărat ce sunt… Captiv, uitat, între suflet si minte, Sunt robul tău, sunt gândul tău, Din tine mă revărs pe foaie, în cuvinte.
Calatori ai durerii si sperantei... – poza de alexpoesis, in Poezii Alexpoesis · 31.4KB
Voi bate-n poarta minţii Şi-mi va răspunde sufletul… Sufletul meu, izvor al dragostei; Albastrul lui, prea clarul cerului Pătruns de raza fericirii.
Scăldatu-m-aş în unda ta! Scăldatu-m-aş în undele iubirii. Eu, doar un simplu muritor, Să sorb mărgăritarul împlinirii…
Şi dac-un simţământ fugar Se-ncurcă-n iţele gândirii, Eu, minte, doar atât îţi zic: Nu mă-mpovăra cu ură!! Cu ce-am greşit?Ce-s vinovat Să îţi ascult acest discurs Ce-mi otrăveşte apele simţirii? Lasă-mă singur să-mi conduc Barca spre ţărmul nemuririi!...
Calatori ai durerii si sperantei... – poza de alexpoesis, in Poezii Alexpoesis · 32.5KB
Aceeaşi ploaie rece îmi bate în fereastră- Vreo amintire care demult s-a estompat... Şi-aceleaşi gânduri negre ca şi de altă dată Mă mint cu fericirea ce-a plecat.
ÃŽn glastra din fereastră a mai rămas un trandafir Cu faţa sa bolnavă priveşte-a ploii fire Prin transparenţa sticlei... şi eu nici nu mai ştiu De sunt aievea oare sau prins în amintire.
Arde în sobă focul cu umbre de văpaie Ce ţes în încăpere mreje cu fir de aur, Pereţi pătaţi de umbra zilelor de-altădat’ Se joacă pe ei flacăra cu chipu-i de balaur.
Prin colţurile-obscure tic-tacul în surdină... Acelaşi ceas îşi poartă pendula sacadat Ca într-un ritual mistic, pe-altarul cel de piatră O ultimă secundă în noapte a plecat.
ÃŽn colţul încăperii uitată zace-o masă, Pe ea împrăştiate hârtii peste hârtii Şi cum şi ploaia curge-n mărgelele de lacrimi Aşa se-ntind pe foaie litere mii şi mii.
La palida fiinţă a unei lumânări: Un chip de Lucifer pierdut în întuneric; Se-ncălzesc gânduri reci din zările prea albe - Mirajul ce îmi este acest tablou feeric.
Condeiul prinde viaţă când ploaia s-a oprit Şi liniştea durerii pluteşte-n încăpere, Când ceasul a uitat să numere clipite, Când gândul temerar, hotărât a păşit ÃŽn altă dimensiune fără dureri, ispite...
Poate vreo stea din infinit s-a agăţat de gândul meu pribeag Şi-a înflorit in glastra viselor cum proorocit-a un mag din uitare...
Şi-a zdrobit trupul său de ceară în spinii gândurilor negre Ningându-şi pulberea stelară...
Privesc cu ochi naivi şi nu-nţeleg De ce în mine plouă cu lumină iară... Şi albe raze rupte din abis ÃŽmi râd, îmi plâng şi mă-nfioră...
ÃŽşi varsă vraja-n unduiri fluide Urmându-şi drumul prin crevase ÃŽntr-un vârtej de şoapte ne-nţelese Ce se revarsă voluptoase.
Ecouri mistice mă-ndeamnă Să sparg cristalele de gânduri, Lăsând lumina toată să se cearnă Cu gingăşie printre rânduri.
ÃŽn fiecare din noi Lâncezeşte o fărâmă de curcubeu Răpită din vitraliile necunoscutului; Zumzet suav – imn al desăvârşirii – Albine din fir de aur şi catifea. Şi fluturi ; Lătratul ultimului câine : Prologul nopţii.
Ne urmăresc atâtea umbre, Atâtea vise irosite, Pierdute in vastul ocean al uitării...
Secunda de secunda... Prea multă culoare se pierde, ...prea multă lumină. Aşa ştim noi: Să aruncăm “balastulâ€Â? Acolo unde totul e predestinat pieirii ...uitării.
Pe câmpul sterp a înflorit... POEZIA
Calatori ai durerii si sperantei... – poza de alexpoesis, in Poezii Alexpoesis · 9.5KB
