Cafeneaua din colt
Forum de discutii libere !
Creatie literara - poezie - proza
Aparat critic
Prezentare de literatura
Arta
Arta plastica- Arhitectura
Teatrul - Cinema - Televiziune
Muzica
Mi-s dragi tăcerile, Doar ele trăiesc cu adevărat. Ecoul lor prelung alungă sunetele ÃŽn pustietatea fără margini a necunoaşterii. O necunoaştere uneori apăsător resimţită Prin toţi porii nevinovaţi ai fiinţei.
Simt destrămarea lor Ca un tunet anunţând furtuni Simt iubirile alergând Umplând ceasurile durerilor Cu secunde inutil construite, Artificial ridicate la rang de limanuri
Mi-s dragi tăcerile, Flori adunate din ape adânci Parfumul lor înfioară trupul, Amintirile revin luminoase.
ÃŽmi văd viaţa Adunată toată într-o cupă de-argint. Din pas în pas Câte- o piatră aruncată din înalturi Zdreleşte cu pocnetul ei minutul de raţiune ÃŽl aruncă în vâltoarea frământărilor fără sens.
ÃŽl ucide fără regrete. Inutile regrete înşirate Pe margini de drumuri, Pe muchii de gânduri şoptite...
Crenelate turnuri se ivesc din ceaţa visurilor. Castele de nisip lăsate în voia vânturilor, Fir cu fir scad în înălţime, pas cu pasul timpului. Se transformă în mici movile umede de spaimă. Limitate simţiri acoperă speranţele smulgând în graba lor plină de dorinţa de a distruge universuri, De a-şi înfige cu sete bocancii grosolani în mijlocul lor. Declarându-se atotstăpânitoare ale vieţii şi morţii, atoateştiutoare, Slăbiciune şi teamă împrăştie, crezând că vor reuşi... Se lovesc de zidul tăcerilor apărând miezul cald al iubirii. Se scurg, lave fierbinţi Ale minciunii şi urâtului Pierzându-se-n hăuri. Nespusă trăire, adevărată, suavă acoperind durere, împlinind, păstrând mereu vie nădejdea...
Profund Regăsind acea linişte Construită Pe drumul orbului Pipăind Fiecare formă de relief, Cu migală eliberând Fiecare fărâmă de clipă- Deschid pe rând porii vieţii, Spre tine lumină! Interior nesecat De dorinţă şi teamă, Răsucit de patimi nestinse, Fetus chircit în speranţe, Liber să creadă că întunericul Uneori pleacă spre jos, Spre străfunduri de lumi, Lăsând vuietul ecou Să se stingă-n pasteluri Cald desenate de mâna măiastră, Ascult! Las să curgă prin mine Sunetul lumii deschise în timp Armonie în paşi de vals Amestecând Foşnetul sângelui Frunzele gândului, Zborul sufletului către înalt.
N-am crezut că în clipe Te stingi mai uşor decât gândul. Destrămând universul, spulberând în secunde, Serile blânde revărsate spre noapte... adânci cupe ÃŽncărcate de şoapte, armonii întrerupte de patimi... Focuri răzleţe luminând chipul lunii- pulberi de soare Frunze alergând nenăscute- verde crud simulând fericirea. Seninul murdărit de cuvinte deşarte, goliciune-nvelită-n aura zilei. Credinţa în oameni călcată-n picioarele umbrei - cenuşie- ngheţată - Adânc încrustată zdrenţuită pe margini- un coşmar dăruit infinitului sterp. A iubi este teamă. A iubi este groaza că mâine, singurătatea-şi va adăpa Hergheliile negre în fântâna acum seacă, a speranţelor tale. Priveşte-o! Alung-o! Se va întoarce victorioasă mereu...
Am construit ÃŽn mintea mea obosită De drumuri frânte mereu, Spulberate de vânturi, Imagini rare, doar simţite, Adânc îngropate în sufletul meu. Nu ştiam că tăcerea mă iartă ! Am deschis porţile spre lume. Iluzoriu destin Am crezut că-mi voi ridica ÃŽncet, încet în praful amintirilor. Lovituri ritmate de braţe Au dărâmat rând pe rând Zidurile ridicate cu migală.
Durere, sunt acum a ta, toată! Durere, aripile frânte nu mai zboară! Durere, ecoul tău îl cuprind iar în palmele mele! M-am scăldat în minciună. Iartă-mă!
ÃŽmi întorc faţa Din nou spre tine, Cu ochii larg deschişi Să-ţi cuprind Amărăciunea 'ntre gene. Picătura de- amar, Dulce venin turnat atâta timp ÃŽn straturi mizere de viaţă, Se revarsă în valuri. Rămân blocată Cu privirea spre chipurile Adormite zâmbind Ale celor două visuri Atât de departe plecate, atât de departe...
