Cafeneaua din colt
Forum de discutii libere !
Creatie literara - poezie - proza
Aparat critic
Prezentare de literatura
Arta
Arta plastica- Arhitectura
Teatrul - Cinema - Televiziune
Muzica
Stefania Mihalache nu este o povestitoare innascuta - cum se spune. Povestea nici nu-i spune foarte mult. Aflata la varsta auto-povestirii, fara acel “auz� caragialean care o face prozatoare pe Veronica A. Cara, de pilda, ea scrie pentru ca gandeste realitatea, asa incat cele mai interesante sunt paginile eseistice, reflectiile de mica sociologie ale intelectualului transplantat din mediul sau, comentariile la excerpte bibliografice - de un inviorator umor sec, “britanic� (“Dracula invadeaza gandurile victimelor sale asa cum le penetreaza carnea (…) Romanul sugereaza vampirismul intrinsec al comunicarii�).
Vorbeam mai sus de “ironie ideologica�. Iata un exemplu, despre CEU: “lumina aceasta blanda a impacarii politice, gustand fericirea de a trai in aceasta eprubeta - model didactic in care s-au folosit elemente chimice usor expirate sau tratate anume ca sa simuleze doar o reactie altfel periculoasa, s-o simuleze doar, ca se uita copiii. Ne simtim cu totii bine, suntem dopati cu 350 $ lunar�. “Oare nu putem ajunge in vest decat prin fictiune?�
_______________________________________ A scrie inseamna a respira! mnov
In mod ciudat, studiile de gen (in care, aflam din prefata semnata de Gheorghe Craciun, autoarea este titrata) nu i-au dat fervori feministe, ci, dimpotriva, libertati de autoasumare: “Probabil ca in toate vietile mele anterioare am fost femeie, pentru ca altfel nu inteleg voluptatea asta de a ma darui, de a ma lasa dominata, dorinta de a fi calcata in picioare, vocatia de sclava, privirea mea atat de frumoasa, sublima, nepamanteana, in timpul si imediat dupa ce fac dragoste (…) probabil ca-n toate vietile am fost femeie si nu am primit nici o rasplata pentru asta. De aceea nici proza mea nu e o proza de forta, nu e o proza a cotidianului, nu poarta cu ea umoarea realitatii, nici crisparile ei, nu e groasa si pastoasa ca o privire masculina, nici suculenta ca un banc pornografic, nici plina de umor�. Dupa ce tine o conferinta despre “Balkan masculinities�: “Am adus mesajul de pace. Balcanii nu sunt primitivi, salbatici, alienati, barbatii balcanici sunt la fel cu barbatii Vestului…�. Scolita evropeneste, Stefania Mihalache se amuza in postura Bunului Salbatic. O sindrofie de intelectuali londonezi, pretiosi si plini de conformismele nonconformismului, face pagini savuroase, in raspar, despre instrumentele discrete ale excluderii, perfect manuite de societatile corecte politic ale Occidentului.
_______________________________________ A scrie inseamna a respira! mnov
La o a doua lectura, constati ca tot ce e citabil in Est-falia atrage printr-un fel special de a alatura cuvintele, care tine mai degraba de poezie, de stiinta sintagmei pregnante. O scena de dragoste are loc, de pilda, intr-o “racoare mentolata�; senzualitatea unui barbat e “zadarnica�. Unele scene - cum e cea a intoarcerii spre tara, au o intensitate afectiva de tip poematic: “Timpul ma face praf cu existenta lui naucitoare, imbatabila, adevarata.
Avionul cu hotararea lui metalica, mecanica. Decolam intr-un timp vertical. O anabaza. La celalalt capat al ei, ziua devine estica. Si mai uscata�
_______________________________________ A scrie inseamna a respira! mnov
S-au adunat astfel destule argumente pentru concluzia ca Stefania Mihalache e un prozator atipic. Tot ceea ce tine strict de instrumentele literaturii - naratiune, personaje, tehnica literara - este la ea fie secundar, fie neevident. Personajele sunt romantioase, intamplarile aproape lipsesc. Din fiecare categorie exista insa esantioane care pot da masura virtualitatilor nefolosite (asa este, spre exemplu, compendiul de viata ceausista din fragmentul biografiilor incrucisate de la pp. 88-89). In cartea ei nu se intampla aproape nimic si totusi personajul povestitor evolueaza. Ceea ce ramane dupa lectura sunt, in mod paradoxal, mai degraba idei decat scene de roman. De aceea sunt tentata sa spun ca talentata Stefania Mihalache nu e harazita carierei de prozatoare. (Ce-i drept nici celei de fotomodel, despre care Gh. Craciun face o inexplicabil de lunga paranteza introductiva in prefata). I s-ar potrivi mai degraba un tip de eseu literar prea putin reprezentat la noi (Livius Ciocarlie), prozatorii cu bosa eseistica esuand in genere in uscaciune (cazul Ivasiuc). As vedea-o mult mai bine traind literatura decat scriind despre viata. Dar salut cu bucurie un condei de rasa, prin care se mai schimba putin compozitia suparator de tulbure a prozei din ultimul val.
_______________________________________ A scrie inseamna a respira! mnov
