Cafeneaua din colt
Forum de discutii libere !
Creatie literara - poezie - proza
Aparat critic
Prezentare de literatura
Arta
Arta plastica- Arhitectura
Teatrul - Cinema - Televiziune
Muzica
Tăcerea e amalgamul pastelat al dorinţelor încrustate adânc în firea umană şi cutia fermecată a amintirilor. lacătul ei îl găsim în poarta cuvântului fereastra e privirea limpede a ochilor plini de melancolie
Şi clipele de ieri să poată da de ştire" ("Şi clipele" de Ioan Ratiu)
ÃŽnchise-n noi vorbesc de pace şi iubire aduc senin şi viaţă trecute fericiri sunt mimi trăind în visuri clipind din ochi stingher sunt arcuri de tăcere unind momente rare cu viaţa goală,tristă pe-o singură cărare
ÃŽn clipe grăbite căutăm fericirea pierdută în praf visăm o chemare a strunelor line a Raiului blând în clipele anilor trecuţi în vecie vin ani goi la număr amintirile plâng sau râd în pumnii de foc ai nădejdii
Cu frica de-a spune ce simţi trăieşti clipele-n aburi fierbinţi te-ascunzi după visuri şi şoapte iluzii venite din noapte te minţi că e bine mereu crezi în taine demult dezlegate plouă în clipe de singurătate...
Să fie oare-acesta sensul vieţii? Să baţi din aripi în fiecare clipă, Să pierzi secunde-n zborul irosit de treceri? Să taci, s-aştepţi să pierzi mereu seninul, Să te arunci în clocotul fierbinte-al apei, Ce curge-n nesfârşitul pas al timpului apus? Un răsărit îşi creşte spaimele, inele strânse, ÃŽn dimineţi cuprinse de nelinişti. Să fie oare-acesta rostul nostru? Să fim coroana spinilor sau spinii Ce sapă-adânc în carnea sufletului visuri? Zbătându-ne ca fluturii din noapte S-atingem pentru-o clipă fericirea Că am ajuns să fim alături de lumină- Banalul felinar, stingher clipind? ÃŽntr-un sfârşit, lipiţi de sticla caldă, Cu- aripile deschise larg spre cer, Să mai zvâcnim odată-n întuneric Şi să pornim călătoria spre mister.
Ploaie, cerni ochii tăi stingheri, Mărunte picături de apă, Pe-asfaltul cenuşiu pe care, Paşii mi-i las în urme vagi. Rotunde clipe colorez pe frunze, Nervurile le număr şi aştept- Să văd suava şiră de lumină, Cum se întoarce lent în trupul sterp. Mă-ntind în calea ta cenuşă Să –mi mai aduci un răsărit, acum. De-apusuri cupa s-a umplut în vina De-a fi doar copie– n iubire. Pier. Mirajul primăverii creşte.Verdele-i crud. ÃŽl simt în piept. ÃŽmi cresc acum doar frunze- Moarte. Te-aştept să mi le-nvii, Prier!
A fi un pas în calea frunzei Ce-şi frânge lacrima-n nervuri, Pornit spre numele în care, Cuprinzi în palma zilei soarta, Lovind aripa unui gând.
Un vis învie, altul moare şi, iar se naşte altul, sfânt. Izvorul tău secat îl vezi Ridică geana către soare Chiar dacă-n el, tu nu mai crezi. Când vei primi lumina lină A dragostei fiinţei vii, Primeşte-o-n suflet, n-o abate Vei şti că eşti a Lui în gând!
Căutăm in liniştea nopţii O lumină s-alunge frica De propriile noastre gânduri, De propia noastră imagine, Ucisă-n cuvinte murdare De gurile de foc aduse de furtuni. ÃŽn miezul fiinţei Răni adânci sapă, Subterane în care fugim îngroziţi, Adâncindu-ne teama Că mâine nu există, Că ieri e o iluzie, Că azi e un vis... Totul e ceaţă şi deznădejde întrupate ÃŽn falsa libertate de exprimare, ÃŽn aparent clişeizata speranţă ÃŽn mai bine, ÃŽn frumos...
