Mihai LEONTE
Supermember!
 Din: Moldova Noua
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 200
|
|
AGATE
MAGICE
Editura ANAMAROL
Bucureşti, 2006
Coperta: Nina Vizireanu
Editor: Rodica Elena LUPU
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Leonte, Mihai
AGATE MAGICE / Mihai Leonte
Bucureşti, Anamarol, 2006
ISBN: (10) 973-8931-07-X
ISBN: (13) 978-973-8931-07-7
821.135.1-1
Soţiei mele Ana.
Dragei mele!
Cuvântul editorului
Viaţa sa, viaţa lui Mihai LEONTE, trecând prin copilăria plină de necazuri, plină de lovituri nemeritate, dar ,,la umbra” binefăcătoare a unei mame extraordinare, a bunicii şi a unor prieteni de calitate, constituie bilanţul firesc al unui băiat pe care experienţa l-a înarmat cu mult bun simţ, cu un mod de a vedea lucrurile foarte onest şi cu măsură exactă în evaluarea oamenilor şi evenimentelor din jur. ,,Programul” său de viaţă prezentat cu luciditate şi francheţe în versurile pe care le scrie, reprezintă expresia acestei experienţe şi a educaţiei primite, reprezintă prin urmare ,,arta de a trăi” a unui bărbat în multe privinţe: miner foarte bun şi cinstit, soţ corect, părinte iubitor, bun coleg.
,,Agate magice” e, într-un anume sens, cartea unei formaţii spirituale. Evocându-şi copilăria şi adolescenţa, Mihai LEONTE pune în versurile sale rolul moderator al mamei, imaginile rechemate din trecut se grupează în firul personalităţii exemplare a acestei femei, care exercită, mereu, asupră-i o putere călăuzitoare. Poetul reface cu acest prilej, un întreg sistem etic, de factură ţărănească, în care ethosul autohton, cu adânci rădăcini în istorie, îşi spune, apăsat, cuvântul.
Intervine aici de asemenea recompunerea minuţioasă de situaţii şi caractere, aparţinând unor vremi mai îndepărtate sau apropiate. Dispoziţia subiectivă a autorului nu-l împiedică să-şi îndrepte, cu un interes egal, atenţia spre lumea dinafară, pe care o evocă în realitatea ei vie, concretă. Sunt de reţinut în acest sens poeziile dedicate minei unde lucrează până îndeplineşte condiţiile pensionării, a celor care încheie viaţa bunicii, prietenilor şi nu în ultimul rand cele în care îşi arată dragostea sa faţă de soţie şi copii.
Scrise comunicativ aş zice, versurile lui Mihai LEONTE se citesc uşor şi fără îndoială sunt pe gustul acelora care iubesc poezia.
De altfel, toate poeziile lui Mihai LEONTE ar putea fi considerate o pledoarie pentru înţelegerea vieţii ca act de cultură dacă vreţi, în care trebuie investită, cu generozitate, toată inteligenţa şi capacitatea de înţelegere a omului pentru a-i dărui frumuseţe.
Poetul Mihai LEONTE nu se află la prima sa ispravă de acest gen. El a mai publicat şi alte cărţi.
În ,,Agate magice”, poetul s-a srtăduit să facă din fiecare poezie o adevărată ,,gură de rai”, şi a izbutit. Această carte este o ,,nostimă “ conversaţie despre lume, adică despre fapte reale, despre trăiri, precum şi despre reacţia faţă de ele. Şi cum faptele noastre sunt în mod obligatoriu, relieful istoric al timpului trăit de fiecare, iată-ne în faţa reacţiei noastre vizavi de epocă şi de principiile pe care le ilustrează sau le calcă în picioare, faţă de cei care ies mereu învingători. Până la urmă, o să vă daţi seama, ceea ce titlul cărţii ascunde paginile ei divulgă!
Acest volum de poezii este o apariţie memorabilă în stil românesc, de clasă înaltă.
Rodica Elena LUPU
Contactul cu poetul Mihai LEONTE, si ale sale ,,Agate magice” este binevenit, noi, cititorii, câştigând prin aceasta, nu numai o mare bogăţie de informaţii, de momente de meditaţie şi spirit. Dar, ceea ce este mai preţios, pătrundem, astfel, în acel sanctuar intim al gândurilor proprii unui om cum este Mihai LEONTE, care prin exemplul personal de competenţă cultură, de integritate morală, şi-a adus contribuţia la sporirea tezaurului făurit de omenire în poezie, şi care va fi ,,recompensat” de noi cititorii, printr-o nouă, autentică şi sperăm viitoare inspiraţie.
Bucuroasă că am putut împărtăşi din înţelepciunea adevărurilor versurilor sale, din experienţa binecuvântărilor vieţii, care-i aduc pace, bucurie şi dragoste în toate clipele, apreciez melodicitatea şi calitatea poetică a textului. Exprimarea este minunată, uşor de citit, versurile curg simplu, simetric, logic şi constant, fiind accesibile tuturor.
Cuvintele rostite sunt simboluri de bucurie, adevăr şi dragoste, evocă sensibilitate şi bunăvoinţă, un caracter vesel şi optimist,şsi un farmec aparte de o minunată simplitate.
Pe lângă sentimente şi gânduri foloseşte ca un important mijloc de comunicare experienţa, individualitatea proprie făcând un nou efort de creaţie benefică purtând în sufletul lui anumite doruri, răbdări şi temeri, pe care poetul nu caută să le alunge prin uitare.
Agatele magice sunt un fel de ierarhizare militară. Poetul Mihai LEONTE a fost ridicat în grad, şi înălţat la un anumit rang superior. Din acest moment, acestuia i se va decerna un anumit obraz, un anumit chip, o anumită valoare superioară, din care nu are voie sa iasă.
Îi doresc grade cât mai înalte de acum încolo, în ierarhia poeziei. Acest volum va aduce o şi mai mare satisfacţie prietenilor, şi o plăcută surprindere celor care nu l-au cunoscut până în prezent.
Colonel.(r.) Conferenţiar Universitar Doctor
Doina BUMBUŢ
DRAGĂ CITITORULE
Parcurgând în clipele de răgaz ceea ce am scris, îţi vei pune întrebarea firească: cine mai e şi ăsta? Sigur nu am pretenţia de a fi cineva. Am fost şi am rămas un om simplu, plecat nu de la opincă, ci de la copilul desculţ, care de la Sfântul Gheorghe şi până la Ziua Crucii umbla desculţ şi era foarte fericit că piciorul nu-i era încorsetat de nimic. Carte am învăţat mai mult iarna, dar ceea ce odată învăţam nu mai uitam. Nu aveam toate cărţile, dar când le găseam le citeam şi le ţineam minte. Regret că nu am ţinut un jurnal, căci acum după trecerea anilor, mi se pare că tot ce aş scrie nu ar mai fi autentic. Dintre poeziile scrise, acum când le-am tipărit, nu am schimbat aproape nimic. Oricine poate încerca să scrie, făcându-şi din asta un crez. Trebuie însă să citeşti mult, trebuie să cauţi mereu şi poate vei reuşi. Nu vă feriţi să scrieţi, căci scrisul rămâne un document.
Tu cititorule, gândeşte-te că propria ta conştiinţă îţi va fi întotdeauna judecătorul suprem. Sigur, cei care m-au învăţat carte nu mai sunt. Le păstrez o veşnică recunoştinţă, pentru că, adevăratul mormânt se află în sufletul fiecăruia dintre noi. Citind ceea ce am scris, vei găsi părţi din mine şi regret că nu am reuşit să-ţi dau mai mult. Personal nu mă pot autodefini, pentru că nu-mi găsesc adevăratele valenţe. Dintre poeziile scrise unii cititori mi-au găsit faţete pe care sincer fiind, eu nu mi le-am descoperit. Să fie aceasta sclipirea diamantului neşlefuit? Singurul regret pe care îl am, este că nu mi-am folosit timpul pe care l-am avut în faţă.
Sfatul pe care îl dau celor care citesc scrierile mele este să se folosească de acea sfântă trinitate: muncă, recreaţie, odihnă.
Vă doresc multă sănătate şi optimism!
PSALMUL CREDINŢEI MELE
Doamne când voi ajunge în faţa TA, eu fiul TĂU Mihai, să mă judeci, să nu mă întrebi dacă am crezut în TINE. TU ştii prea bine că am crezut în puterea TA, căci mi-ai fost întotdeauna pavăză şi sfătuitor, altfel n-aş fi putut ajunge să merg până aici.
Când eram singur, foarte singur, doar TU mi-ai fost alături întărindu-mi credinţa. Ştiu că sufletul curat al mamei, TE-A rugat să nu mă laşi în braţele deznădejdii. M-ai pus la încercări pentru a vedea cât sunt de slab, dar nu m-ai lăsat să cad. Mi-ai dăruit putere şi mi-ai luminat calea, arătându-mi drumul pe care să merg. Întotdeauna TE-AM ascultat cu o evlavie ascunsă, fără să mă arăt semenilor. Atunci când am putut ŢI-AM ridicat rugi şi TE- AM slăvit. Am greşit, dar TU ca un TATĂ iubitor m-ai iertat, şi iarăşi m-ai îndrumat spre lucrurile bune. Pentru asta sunt foarte fericit.
ÎŢI MULŢUMESC DOAMNE CĂ M-AI ÎNŢELES. EU AM CREZUT ÎN TINE. CEI CARE CRED ÎN TINE VOR AVEA PAZA TA. APĂRĂ-MĂ DOAMNE PÂNĂ LA CAPĂT, PE MINE ŞI PE URMAŞII URMAŞILOR MEI, AMIN!
MAMA...
Amintirile sunt acele clipe ce rămân neşterse în memoria cuiva, care au impresionat spiritul unui om. Păstrăm în amintire chipul omului drag. Pentru unii acest chip este al mamei care s-a aplecat spre fiinţa ta din prima clipă a vieţii şi până ai plecat departe în lume. Păstrez în suflet chipul mamei văzut într-o fotografie, mult mai târziu, când eram destul de mare pentru a putea citi. Toţi cei care îmi vorbeau despre mama mea spuneau că era o femeie frumoasă, dar care s-a stins foarte repede răpusă de o boală pentru care încă nu se descoperise medicamentul, tuberculoza. Eu nu i-am păstrat chipul real în memorie, dar în sufletul meu este mai frumoasă decât în fotografie. Am păstrat-o în suflet oriunde şi oricând, păstrându-i o amintire greu de descris în cuvinte.
Dorinţa mamei a fost să ajung profesor, dar viaţa nu m-a dus pe acel drum. Am ajuns maistru, profesând această meserie 21 ani, acesta ar fi echivalentul unui profesor, căci şi maistrul este un fel de pedagog, dar cu alte mijloace. Am fost întotdeauna aproape de oameni, respectându-i. Mi-am respectat şi colegii de muncă, nu am făcut nici un fel de diferenţieri între muncitor şi maistru. Astfel am considerat că visul mamei a fost îndeplinit, făcând din meseria mea una didactică, aşa cum şi-ar fi dorit ea. Numai cei care n-au avut în viaţa lor o mamă lângă e, pot spune ce mult înseamnă mama şi cât de mult le-a lipsit în decursul vieţii. Dragii mei cititori, cei care mai aveţi mame respectaţi-le. Veţi dovedi prin asta înaltul simţ al umanităţii. Mai multe nu vă pot spune.
MIHAI LEONTE
DIN AL VIEŢII…
Cu toată dragostea soţiei mele ANA
Din al vieţii larg pridvor,
Te uiţi la diverse suveniri,
Închise cu lacăte fragile de dor,
Bătrâneţe scrin cu amintiri.
Alergând prin Univers,
Am cules stea după stea,
Astfel m-am oprit din mers,
mi-am găsit perechea mea.
Ai observat că eu trăiesc,
Mereu cu zâmbetul pe buze,
Îţi spun sincer te iubesc,
Fiind tu singură-ntre muze.
Când iubeşti e lumea plină,
De trandafiri şi multe flori,
Orice zi e mai senină,
Chiar cu cerul plin de nori.
PENSIONAR MINER…
Reumatisme,
Unul peste altul,
Care fac psihoze,
Adunate în picioare
Nelipsitele artroze.
Obrajii reci,
Lipsiţi de roze,
Copastii strâmbe,
Dezgolite,
Plămânii plini
De silicoze.
SIMFONIA CIOFULUI…
Nu vreau cedrii din Liban,
Nici să mă scald în Nil,
Vreau răchiţi în satul meu natal,
Să mă simt din nou copil.
Am ascultat la Ciofu simfonia,
Din ape limpezi curgătoare,
Cântând prin unde veşnicia,
Trimisă prin susur de izvoare.
Oare de ce de multe ori,
Mă cuprinde dor de casă,
De fânaţele cu flori,
Şi grădini cu iarba grasă?
Drumule să mă asculţi,
Revin în satul meu natal
Încălţat, şi nu desculţ,
Cu două cârje de metal.
BLOCURI
Piramidele pătrate,
Cu ochi sparţi,
Pietre măcinate,
Foste munţi înalţi.
Varul cu semne
Vechi, soroc,
Dragul meu,
Eşti la bloc.
DE CE SĂ MORI?
mamei mele decedata in 23 mai 1943
Mama mea nu te-am uitat,
Îţi păstrez poza ta veche
Într-un tablou la cap de pat,
Ca icoană în perete.
Mama mea frumoasă zână,
A plecat în zi de primăvară,
Plângea ţinându-mă de mână,
În suflet cu durere amară.
Când pleci în luna Mai de acasă,
Cu alai de plâns şi flori,
O întrebare simplă nu te lasă,
De ce să mori? De ce să mori?
GÂNDURI…
Gânduri volatile,
Care merg departe,
Gânduri comprimate,
În viaţă şi moarte.
Gândul efemer,
Neelucidat,
Devenind concis,
Pe tine,
Te-a chemat.
VEŞNICUL RESPECT
Le păstrez veşnic respect,
Celor ce mi-au dat povaţă,
Nu mai am nici un regret,
Am trecut timid prin viaţă.
Aşternute-s peste noi,
Amintirile păstrate,
Anii tineri, anii noi,
Au plecat departe.
Anii cei trăiţi din plin,
Transformaţi în amintiri,
Descătuşatele trăiri.
Din toţi anii tinereţii,
Cu trăiri acuma arse,
Am trecut în cartea vieţii,
Nu mai clipele frumoase.
PLEC ÎN TIMP…
Plec în timp,
Într-un adânc de timp,
Care a fost cândva,
Când mama mă legăna.
Mi-a rămas doar unda,
Trimisă şăgalnic,
De ochii ei vioi,
Deveniţi trişti
Mai apoi,
Înainte de a pleca.
Dormi liniştită mamă,
Te păstrez curată,
Neîntinată icoană.
SPRE APOGEU…
Nu-ţi lăsa în suflet mucegai,
Nici păianjeni de tot felul,
Valorifică tot ce ai,
Atingându-ţi astfel ţelul.
Stăruitor continuă în luptă,
Obstacolele să le ignori,
Orice greutăţi tu le înfruntă,
Cu cer senin fără de nori.
N-am vrut să stau mai liniştit,
În râul vieţii eu m-am avântat,
Orice obstacol am întâlnit,
L-am trecut, în urmă l-am lăsat.
Privesc senin în amintire,
Fără să-mi reproşez ceva,
Mă cuprinde sfânta liniştire,
Care este viaţa mea.
Am învins tot ce a fost greu,
Cu popasuri foarte scurte,
Mergând încet spre apogeu,
Am urcat pe trepte rupte.
SENECTUTE
Bătrâne păstrează
În suflet,
Amintiri albe,
Ca părul tău.
Albul te va face
Mai puternic,
Pentru a continua
Paşii în timp.
ORICÂTE CUIE !!
Oricâte cuie mi-aţi bătut,
Încercând să fiu distrus,
Eu am luptat şi am tăcut,
Pentru a ajunge sus.
Nu mai încercaţi zadarnic,
Să demolaţi ce am construit,
Voi merge înainte falnic,
Cu paşi mărunţi spre infinit.
Mă criticaţi că nu-s modest,
Eu vă arăt doar cine sânt,
Cum am trecut al vieţii test,
N-am fost o umbră pe pământ.
Am să trec şi eu în nefiinţă,
Fiind un simplu muritor,
Am avut o singură dorinţă,
Să fac ceva folositor.
TĂCEREA…
Tăcerea nu e
De aur
Plăcută nu e,
Căci nimeni
Nu spune,
Ce frumos,
A tăcut.
BĂTRÂNI...
Am rămas doar,
Două străchini de lut,
Ciobite de vreme,
Muşcate de timp,
Una arsă şi neagră,
Din transilvanul Corund,
Cealaltă albă,
Cumpărată demult.
Avem feţe brăzdate,
De plugul anilor mulţi,
Smochine uscate,
Ochii martori tăcuţi.
Vocile ne sunt,
Sugrumate,
De amintirea,
Anilor trecuţi.
LUI N. LABIŞ
Unde eşti băiete drag?
Să-ţi revezi copilăria,
Codrii cei înalţi de brad,
Să te cuprindă nostalgia.
Tu ai plecat de mult în vreme,
Puţini îşi mai aduc aminte,
Încercând să te recheme,
Prin nescrisele cuvinte.
Pasărea cu clonţ de fier,
Lupul rău care a muşcat,
Din pământ, dar şi din cer,
Te-au distrus şi ai plecat.
NAVIGÂND PE MĂRI...
Gânduri navigând pe mări,
Înfruntând aprige furtuni,
Iluzorii ţărmuri peste zări,
Zburând neîncetat peste genuni.
Ele pleacă din inima în clocot,
Care se zbuciumă în a vieţii luptă,
Bătăile ei fac mai puţin zgomot,
Atunci când amintirile-şi ascultă.
Bătrână trecută prin mulţi ani,
Rezistă prin magice forţe îndrăzneţe,
Uită de greutăţi şi de duşmani,
Se bucură de bătrâneţe.
Astfel de gânduri aleargă în hoarde,
Vizitând prieteni, neamuri, copii,
Încă mai rezistă uzatele-i coarde,
Păstrând frumuseţe şi bucurii.
ZÂMBEŞTE…
Zâmbeşte
Şi vei fi fericit.
Zâmbind vei face
Şi pe alţii fericiţi.
Nu te costă nimic,
Dacă vei zâmbi.
Zâmbind,
Vei avea în suflet,
Soare şi lumină,
Pentru a dărui
Şi celor din jur,
Făcându-i fericiţi.
Cât de frumos,
Este când zâmbeşti.
CAUT…
Caut cuvântul
Armă şi cruce,
Ce face răni
În suflet,
Dar şi alinări
Aduce.
Caut iarba,
Simbol de viaţă.
Iarba verde,
Necosită,
Care murind
Se face fân,
Iar fânul
Se face viaţă.
Ciclul e perpetuu.
Caut colbul.
Nu cel de aur!!!
Colbul, colb,
Din care am venit
Şi în care
Mă voi întoarce.
CASA BUNICILOR
De ce-mi stăruie în minte,
Vechiul bucium de la stână,
Prins de cureaua cu albe ţinte,
Lângă uşa scârţâind, bătrână?
De ce mi se pare frumoasă,
Acea construcţie simplă de lemn,
A bunicilor veche casă?
Cred că e al amintirilor semn.
Odăile cu duşumele de pământ,
Ferestre mici, tăiate de vergele,
Pentru mine este locul sfânt,
Al copilăriei mele.
Nu pot să alung din amintiri,
Să pun în locul lor palate,
Să înlocuiesc vechile trăiri,
Vă spun! Asta nu se poate.
SIMBOLIC…
Simbolic eu,
Efemer fulg de nea,
Cristalizată într-un,
Microorganism,
Instabil.
Gândire zburdalnică,
În nesfârşitul Univers,
Figură şăgalnică,
Plină de interes.
MINERUL
Minerul e singur.
În frontul rece,
Pereţii umezi,
Zgomot plin,
De perforator
Războinic.
Minerul e singur.
Statuia lui,
Tronează sus
Pe un piedestal
De beton alb.
Minerul e singur.
Bătrân şi bolnav,
Cu suflul greu,
Din plămânii
Cimentaţi cu
Silicii în ace.
Minerul e singur,
În scânduri albe.
Sicriul e greu,
Din bradul verde.
Cei care-l duc,
Înjură în gând.
Comentează;
Va singur
Şi în mormânt.
N-a avut soţie,
N-a avut copii.
SUNT DE VINĂ?
Sunt de vină oare,
Că am venit pe lume,
În viaţa asta trecătoare,
Spune ursitoare, spune?
Când am venit se ştie,
Am plâns neştiutor,
Nu ştiam că viaţa o să fie
Un cântec tulburător.
Copil fiind m-am bucurat
De tot ce era frumos,
Acum poate am uitat
De acel băiat timid, sfios.
Am crescut. Plecat în lume,
Să înfrunt urcuşul vieţii
Bucuros nici nu pot spune,
Acum la vârsta bătrâneţii.
SEMEŢIE
Tinere fără teamă,
Priveşte înainte,
Sfidează timpul.
Tu nu ai trecut,
Doar viitor.
Fii optimist.
NU MĂ VREAU…
Nu mă vreau închis în cochilia
Acelui melc în casa-i singulară,
Eu vreau viaţa, veselia,
Izbucnind ca frunza-n primăvară.
Nu-mi vreau cuvintele închise,
În sipete de bronz şi încuiate,
Visez poieni cu albele narcise
Şi gânduri libere, descătuşate.
Eu mă supun doar vieţii agitate,
Prefer aglomerările urbane,
Cuvinte spuse cu sinceritate,
Adresate fiinţelor umane.
Nu mă-nchid în nici o carapace,
Libere sunt gândurile să alerge,
Pe la prieteni încolo şi încoace,
Lăsându-le să vină şi să plece.
ALEARGĂ…
Aleargă
Şi vei prinde,
Din urmă,
Visul dintâi,
Al copilului,
Inocent.
AM LUAT…
Am luat din munţii României,
Rezistenţa rocii dure,
Cântând Oda Bucuriei,
Am găsit esenţa vieţii pure.
Mi-am încărcat sufletul cu flori,
Care au cea mai aleasă gingăşie,
Acumulând înaltele-i splendori
Ce emană în juru-mi bucurie.
Ce ştii de cântecul de ape?
De simfonia linului izvor,
Pe care o asculţi când eşti aproape,
Aducându-ţi linişte în grai odihnitor.
Acesta e cerul fără nori,
Albastru ca marea liniştită,
Acesta e câmpul plin de flori,
Ca rochia ta fiinţă iubită.
CUM E IUBIREA?
Iubirea cântec infinit,
Ştiut de cei ce au iubit.
Iubirea e întregul Univers,
Ce niciodată nu e şters.
Iubirea e Melancolie,
Cuprinsă şi în Poezie.
Cu iubirea mergi departe,
Chiar în stele îndepărtate.
Iubirea e spaţiul necuprins,
Un Apogeu ce poate fi atins.
PALETĂ DE CULORI
Oare ce culoare
Ţi se potriveşte?
Eşti un albastru
Ca cerul nesfârşit?
Eşti verde precum
Câmpul în primăvară?
Eşti roşie ca merele
În toamnă?
Doar părul
E înzăpezit.
Culori diverse,
Inter pătrunse,
Amestecate palete,
Ca evenimente,
Devenite amintiri.
DE CE ???
De ce ai plecat Ioane,
În lumea de neant?
Unde nu e nici azi,
Nici mâine,
Tărâmul celălalt.
ERONAT!!!
N-am murit.
De ce să mor?
Eu încă visez,
La stele,
La flori,
La iubire…
La dispariţia prematură a poetului
Ion CHICHERE. Septembrie-2004
PRIVESC…
Privesc spre cer neîncetat,
Cu mâinile pe al meu piept,
Vreau să am sufletul curat,
În orice judecată să fiu drept.
Doamne dă să fie bine
La toţi din lumea asta,
Să aibă zile senine,
Ocolească-ne năpastă.
De ce să condamn tinereţea,
Cea care m-a purtat cu elan,
Astfel am atins bătrâneţea,
Mergând înainte, an după an.
Nu! N-am să plâng vreodată,
Voi zâmbi chiar când e greu,
Urcând treaptă cu treaptă,
Până ajung la apogeu.
SIMPLĂ URARE
În plină primăvară a vieţii
În plină înflorire tinerească
Înfocată vâltoare a tinereţii
Îţi voi cânta „Mulţi ani trăiască”
Urări simple îţi voi spune
Buchete de flori înmiresmate
Te rog la urmă a-mi permite
Să-ţi dăruiesc gânduri curate.
SPUNE….
Spune negrule pământ,
Îmi vei da grâul curat,
Aşa cum l-am semănat?
Da, credinciosule ţăran
Vei primi grâu pentru pâine,
Şi pentru recolta de mâine.
Spune piatră sfărâmată,
Cât aur o să-mi dai?
Simt în vârful de lopată
Că lumină vrei să ai.
Da minerule ce ai trudit,
Vreau să rămân tot rege,
Că-s metal mereu râvnit,
Pe care lumea îl alege.
Spune tu bătrâne lut,
Dacă-ţi este ţie drag,
Să fii frământat, bătut,
În ulcele transformat?
Da, îmi face chiar plăcere
Să simt căldura mâinii,
Ca o caldă adiere,
Vreau să fiu o oală,
În locul ţărânii.
DACĂ AM IUBIT?
Dacă am iubit vreodată?
Te rog întreabă inima
Dacă a întâlnit vreo fată
Ce nu o poate uita.
Pe ale inimii file,
Pe ale vieţii mele caiet
Pe cine am iubit? Pe cine?
Hai, spune, nu fi discret!
PUIEŢI…
Am plantat,
Puieţi de timp,
Din care
Răsărit-au ani.
Au fost şi sunt,
Nu pot să-i schimb,
Nici în aur,
Nici în bani.
Zdrobesc timpul,
Secundă de secundă,
Împing viaţa,
Înainte
Pentru a fi
Cât mai fecundă.
Zdrobesc timpul,
În morile de zile,
Plămădind viaţa,
Cu evenimentele,
Mobile.
TRĂIM...
Trăim cu amintiri de neuitat,
Ce rămân în suflet încrustate,
În somnul nostru zbuciumat,
Cu vise care mor în noapte.
Mi-a murit orice visare,
Nu mai beau nici vinul dulce,
Nici pelin cu gust amar,
Las gândurile să se culce.
Inima în lungul ei tic-tac,
În zile înnorate sau nopţi târzii,
Nimic să pare nu-i pe plac,
Dar toate astea, nu le ştii.
AM PARCURS...
Am parcurs drumul în viaţă,
A fost greu, dar nu m-am plâns,
Am avut o tentă îndrăzneaţă,
La necazuri, am şi râs.
Nu încerca să treci prin lume,
Astfel ca nimeni să te vadă,
Să nu laşi nici un fel de urme,
Sau fără să faci vreo treabă.
Obrazul ţi-e brăzdat,
De urma anilor trecuţi,
Ce fără teamă au săpat,
Să rămână semne,
Să nu uiţi.
ZÂMBETUL…
Zâmbetul e adiere,
Primită din Paradis,
Alinare, mângâiere,
Ce îţi face viaţa vis.
Zâmbetul întinereşte,
Speranţă nouă aducând,
Prietenii ţi-i înnoieşte,
Sufletul întinerind.
Zâmbind înfruntă viaţa,
Fă-i bucuriei loc,
Zi, bună dimineaţa,
Şi zâmbiţi vă rog.
NOI DESCOPERIRI...
Dacă erai un continent,
Te ştiam, desigur pe de rost,
Dar iată fac un nou conspect,
Pe tărâmuri unde am mai fost.
Caut să fac noi descoperiri,
Pentru a le trece în Guiness Book,
Mă îneci tăcută în priviri,
Mă pierd în căutare, ca James Cook.
Doamne, cât eşti de necuprinsă,
În lumea ta de gânduri,
Eşti vastă cu lumina stinsă,
Te citesc doar printre rânduri.
UNDE EŞTI?
Unde eşti adolescenţă,
Plină de atâtea vise?
Unde eşti tu tinereţe,
De gânduri ne cuprinse?
Suntem aici stăpâne,
La sânul tău,
Întruchipate
În bătrâneţea,
Plină de amintiri.
Inima în sunete prelungi,
Îşi duce tic-tac- ul ei exact,
Ridicând spre apogeu,
Viaţa necurmată,
Fără popasuri leneşe,
Cu timp treptat,
Trecut, prezent şi viitor.
CERŞETOR
Mă uit la tine,
Lung şi şters,
Tu ştii ce e cu mine,
După nesigurul
Meu mers,
Cerşesc în stradă,
Că n-am casă
Cu ogradă,
Nici nu-mi pasă.
Am costumul
De nuntaş,
A unui domn
De la oraş.
Altceva?
Nu am nimic,
Nici nu dreg,
Dar nici nu stric.
CÂTE DRAME?
Câte Drame sunt pe lume,
Cu nume şi fără nume.
L-ai iubit şi te-a lasat,
Fără să ştii a plecat
Tu plângi după El,
Şi în suflet te frămânţi,
El cu alta la Hotel,
Tu rugându-te la Sfinţi.
Lasă-l dragă-n pacea lui,
Inima fă-ţi-o de piatră,
Nu eşti chiar a nimănui,
Fii tare încă odata.
1964
ORAŞ MINER
De fiecare dată când trec,
Pe aleile de piatră seacă,
Privirea mereu mi-o aplec,
Spre firul minuscul de iarbă.
Blocuri simetrice în rând,
Privesc prin alternante ferestre,
Care în fond n-au nici un gând,
Despre toate privirile inceste.
Oraşul pare destul de bizar,
Mişcarea din el e monotonă,
Paşii anemici pe trotuar,
Sunt o muzică destul de afonă.
Porţi tăcute, altfel nesăţioase,
Înghit mereu fiinţe umane,
Aceste cuburi numite case,
Ce stau gata să sfarme.
IUBITA MEA
Adieri de vânt, uşoare
Sunt mângâierile ce le primesc,
Inima nu mă mai doare
Când la tine mă gândesc.
Iubita mea, atât de bună
Cu părul auriu, neondulat
Împletit din raze de lună
Observ că încă nu m-ai uitat.
1964
N-AŞ PUTEA RĂSPUNDE !
Dacă cineva, ar încerca să mă întrebe,
Pe unde-mi umblă gândurile mele
Ar trebui să tac precum se vede
Şi să privesc îngândurat la stele.
Să mă opresc la steaua care
Desigur o priveşti şi tu la fel,
Îngândurată, muncită de o întrebare
Născută dintr-un gând rebel.
CRUCIADA ZĂPEZII...
Vin din cerul zâmbitor,
Armatele cuceritoare,
De fulgi albi şi inocenţi,
Minisculele planoare.
Fără zgomot şi tam-tam,
Vin şi cuceresc Pământul,
Au un singur vechi duşman,
Şi acesta este Vântul!
Da, sunt Fulgii de Zăpadă,
Asteptaţi cu nerăbdare,
Pentru a Iernii Cruciadă,
Sub a Albului splendoare.
Moldova Veche, 19 decembrie 2005
CÂNTEAC POPULAR!
Cântă cucul sus pe coastă,
Unde e Dragostea noastră.
Cântă cucul jos în Vale,
Dragă nu-mi mai ieşi în cale?
Cu toate că m-ai lăsat,
Eu încă nu te-am uitat!
Să mai ştii dragă, mai ştii,
Noi ne-am iubit de copii.
Nu-i nimic Timpul se schimbă,
Şi Dragostea se mai plimbă!
Cauta-ţi tu drumul tău,
Că nici eu nu mor Flăcău.
TIMPUL ETERN...
dedicată zilei de 1-Octombrie
Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice
Bătrâne caută în tine,
Puterea tinereţii tale,
Ai alături fiinţele divine,
Anii nu-ţi vor sta în cale.
Treci peste al anilor parleaz,
Gândeşte-te că eşti copil,
De tinereţe fii mai treaz,
Iar gândul iţi va fi fertil.
Alungă cu grijă în spate norii,
Adu-ţi în suflet doar lumina,
În raboaje pline de istorii,
Bucurii să te reţină.
Înaintează-ncet, nu-ţi fie greu,
Fiecare zi să-ţi fie nou refren,
Întăritor al sufletului tău,
În curgerea timpului etern.
ASEMĂNARE
Nu risipesc din sufletu-mi melancolia
S-ar putea ca niciodată să nu dispară
Mereu în amintirea mea copilăria
Va fi o senină zi de primăvară.
Şi nu voi şterge niciodată
Din amintire clipe dragi
Copilăria nu va fi uitată
Ca şi ochii celor dragi.
1964
REVERIE II
Visez cu ochii mari, deschişi
Visuri doar ideale
Ochii ce mi-s dragi îs prinşi
Steluţe pe bolţi siderale.
Dar stelele lumină rece
Iar ochii tăi emană-n spaţii
O căldură care trece,
Ca furtuni prin constelaţii.
Răpeşti din inimă ce-ai cucerit,
Iubirea, liniştea şi fericirea
Şi-n ochii ce odată i-ai privit.
TOTUL
Tot ce am avut înalt
Ţie eu ţi-am dăruit
Nimic nu-mi fuse calculat
Fiindcă te-am iubit.
Tot ce-am avut mai rău
Într-o parte am azvârlit,
Nu mai sunt acelaşi eu,
Fiindcă te-am iubit.
Prin faţa mea de trec zâmbind,
Muze, fetişcane de liceu
Nu mai sunt acelaşi eu,
Fiindcă te-am iubit.
Decembrie 1965
DAŢI-MI FLORI...
Daţi-mi flori cât sunt în viaţă,
Să le simt a lor miros,
Rupte din grădină, luate de la piaţă,
Primite ca un cadou frumos.
Pe mormânt când veţi aduce,
Multe sau puţine flori,
Ele vor putrezi sub cruce,
Nu-mi vor provoca fiori.
Nu le voi simţi mirosul,
Nu le voi vedea culoarea,
Care mi-ar mai fi folosul,
Să sacrificaţi voi floarea?
VISARE . . .
Nălucă sau chip ireal
Ce noaptea în vis îmi apare,
Tu, singurul meu ideal
Rămâi mereu zâmbitoare.
De trec prin necazuri şi griji
La tine mereu îmi stă gândul
Şi umerii mei solizi
Fără tine-i bate vântul.
De am bucurii, fericire
Şi traiul îmi este uşor
E pentru tine iubire
Din inimă un colţişor.
Baia de Arieş
TOATE DORURILE. . .
De câte ori revii în amintire
Imaginea unei fantome
Emani în suflet fericire
Şi-n inimă iluzii uniforme.
Pierdute sunt acele clipe
Mai pot să sper eu în ceva?
Iar dragostea ce-avea să se înfiripe
Vreodată va reînvia?
Nu cred. Căci totul a trecut
E mult de atunci, nici nu mai ştiu
Ce-aş putea în ochi să-ţi citesc
Dispreţul, ura? Iubirea e târziu
Să-ncerc s-o reînnoiesc.
Toate dorurile stinse
Care-au fost doar nişte vise
Le revăd din nou aprinse,
Înflorind în voi narcise.
1964
CĂLĂTORIE
Vreau să mă destind vioi,
Încercuirea oarbă nu mă lasă
Aleargă dorul către casă
Mi-apare o imagine frumoasă
Dar multe triste mai apoi.
Sunt triste oare într-adevăr ?
Nu pot să le evoc precis
În sufletul meu plin de vise
Cu gândul la poiana cu narcise
Sau poate la albul nufăr.
05 februarie 1965
DESIGUR…
Desigur, am să mor odată
Într-un anotimp, poate la toamnă,
Însă voi fi cu inima împăcată
Că am iubit cândva o Doamnă.
După un timp, mulţi vor uita de mine
Nici tu pe lume nu vei mai fi
Dar viaţa n-o să se termine
Alţii vor veni din urmă pentru a trăi.
Nu plângeţi, căci nu e momentul,
Avem un trecut, plecăm în viitor
Dar nu uitaţi, acum este prezentul
Deci nu mai plângeţi, eu tot mor.
Şi ce dacă am să mor
La vremea sorocită?
Poate voi fi nemuritor
În gândul tău, iubită?
VESTE
Bucurii nemărginite tu mi-ai vestit
În suflet mi le-am strâns pe toate
Şi nu mă-ntreb deloc de poate
De astăzi sunt sau nu sunt fericit?
E ca şi cum clinchete de clopoţei
Sau arcuirea corzii de vioară
Ori adierea vântului de primăvară
Fac să-mi zâmbească ochii mei.
05 februarie 1965
TIMPUL…
Timpul merge înainte,
Niciodată înapoi,
Ce ţi-e scris ţie în frunte,
Tot vei suferi apoi.
Nu-ncerca să schimbi ursita,
Pentru vremea ce s-a dus,
Cum te-ar îndemna ispita,
Să urmeze un alt curs.
Mergi cu timpul înainte,
Spune tot ce ai de spus,
Prin fapte şi prin cuvinte,
Chiar de vremea ţi-a apus.
OPTIMISM
Freamăt mare,
Lume multă,
Peste tot,
Grupuri ascultă.
Noutate, sentimente
A plecat, un Om
În Lună.
Toată lumea-i
Bucuroasă
Şi plină de voie bună.
A câta încercare reuşită?
N-a reţinut arbitrul
Soare
Dar Luna a rămas
Vrăjită
Cu faţa întrebătoare.
1963
DISPARIŢIE
Unde sunt cuvintele frumoase?
Dar unde eşti să ţi le ofer?
Relaţiile noastre foarte serioase
Uneori mă lasă mai stingher.
Am să ţes în jurul tău regrete
Le voi împleti cu salbe de dureri,
De buzele tale îmi e atât de sete
Dar unde eşti să mi le oferi?
Visătoare clipe în tăcere trec,
Timpul tot mai monoton se scurge
Doar în natură pot să-mi reculeg
Liniştea ce printre ierburi fuge.
Lăsaţi-mă în plină singurătate
Trist nu voi fi, doar gânditor
Voi fi mai mult în libertate
Mă voi lăsa să fiu cuprind uşor.
Valea Călugărească, 16 martie 1966
RĂMÂN CONSTANT
Acum ce să mai caut în visare?
De ce să mai alerg după stele?
Când Universul ca tine nu-i mai mare,
Vreau să am gânduri tot rebele.
Dar mi-aş pierde romantismul pur
Aş deveni un egoist, s-o crezi,
Desigur sufletul mi-ar fi mai dur
Nu m-ar încânta fiorul ochilor verzi.
04 februarie 1965
ACESTA E POETUL
Acesta e poetul ce-l vedeţi
Mâna lui scrie cu condeiul şi cu sapa,
Nu are plete lungi şi nici pomeţi
Dar ştie cei lopata, dar şi mapa.
Am o inimă în piept
Ca orice muritor de rând,
Sfârşitul vieţii mi-l aştept
Care sigur va veni curând.
Cum te neglijăm, Mărite Timp
Care curgi în voie printre noi,
Tu vii departe, din Olimp
Odată cu al anilor şuvoi.
Senine ceruri, nesfârşite
Prin care priveai în timp.
Evitând multiplele ispite
Altceva cerem în schimb.
REVELION 2006
Scoateţi pahare de cristal,
Turnaţi vin, să fie pline,
Să intrăm în Noul An,
Cu priviri cât mai senine.
Să fie spumă in pocale,
De Şampanie Regină,
Este simpla mea urare,
Pentru anii ce au sa vină.
Azi prieteni şi colegi,
Să fiţi cu toţii împreună,
Să arătăm lumii intregi
Ne dorim o viaţa bună.
Creatorul Cel Divin,
Apere-ne de duşmani,
S-avem viitorul plin,
LA ANUL ...
ŞI LA MULŢI ANI...
31 DECEMBRIE 2005
DUPĂ GERUL BOBOTEZII…
După gerul sec al Bobotezii,
Am venit intrus pe lume,
Din albul feeric al zăpezii,
Mi-au ales angelic nume.
A venit aniversarea,
Banalului eveniment,
Oare câţi mai are zarea,
Din acelaşi contingent?
Bătrânul spărgător de stânci,
Care a umblat din mină-n mină,
Ajuns la bătrâneţi adânci,
Un an în cui îşi mai anină.
Dintre lucruri sunt de toate,
Nu prea este sănătate,
Dar voi trece orice greu,
Cu voia lui Dumnezeu.
19 ianuarie 2006
Moldova Veche
CU SMERENIE
Doamne, nu pot să te mint,
Tu ştii bine cine sunt.
TU cu Înaltat-ţi bunătate,
Pe Pământ mi-ai dat de toate.
Tot ce-mi dai consider SFÂNT,
Şi din suflet eu TE CÂNT.
De TINE, sufletul mi-e plin,
Cu smerenie mă-nchin,
Cu puterea ta Divină,
Poarta-mă doar în Lumină.
Modificat de Mihai LEONTE (acum 18 ani)
_______________________________________
MANE, TEKEL, FARES.
Biblia Cartea lui Daniel
vizitati blogul:
|
|
