blueapple
Moderator
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 765
|
|
Inger şi vultur; păzitor şi prădător purtând între aripi, împreună, viaţa. Unul o alină, celălalt muşcă flămând până la os, până la ultima suflare. Speranţă şi moarte unite într-un zbor nesfârşit deasupra pământului. Iubire si durere
nedespărţite. Un perpetuum mobile al fiinţei în drumul spre împlinire. Un destin.
Tabloul dur dar atât de adevărat al existenţei umane de zi cu zi, obsedant repetat cu fiecare nouă fiinţă ce apare-n lumină. Orice altă pată de culoare apărută- n fundal, nu face altceva decât să completeze ansamblul, aducând în plus viitorul, hotărât demult de undeva de sus.
Oricât ne-am păcăli în mintea noastră că putem schimba ceva în destinul nostru sau al celor dragi, tot vom ajunge pe aceeaşi linie a orizontului trasată de aceeaşi mână nevăzută, conturată cu o precizie uimitoare. Oricâte căi ocolitoare am inventa, toate ne vor aduce în acelaşi punct de început sau de sfârşit.
Suntem ca nişte piese ale unui puzzle perfect, care, pierdute fiind pentru o clipă, alunecate prin colţuri nevăzute, sunt regăsite şi aşezate cuminţi la locul lor.
Viaţa noastră este ca un curcubeu , un arc aruncat peste timp, cu gradări precise ale jocului de lumini şi umbre. Nu ştim niciodată care parte a curcubeului se va stinge mai repede: cea cu culori deschise sau cea colorată mai sumbru?
Ne purtăm oare destinul în câteva litere ce formează numele nostru dat de părinţi împlinit prin botez?
Am iubit din copilărie numele de Andrei şi, în completare, am adăugat fără să ştiu ce va urma, numele de Cristian. Unite, ele au cuprins în complexitatea lor un destin necruţător, cel al copilului meu. A acoperit în zborul lui prin această lume nedreaptă toate suferinţele posibile. A adunat în trupul lui curat prea multă durere şi, ca o minune ce mi-a fost poate hărăzită, sufletul lui nu a rănit, nu a cerut nimic altceva decât multă, foarte multă căldură, lumină, tandreţe. El nu a putut să dăruiască mângâieri fizice dar blândeţea privirii lui era pentru mine mai mult decât o mângâiere. Mi-a dăruit un univers de cunoaştere mult mai profundă al comunicării mute, am reuşit să ating măcar cu vârful degetelor sufletului acel nivel de transmitere a sentimentelor fără cuvinte, doar prin vibraţia subconştientului. Simt şi acum, când el a plecat la Domnul, aceeaşi legătură poate şi mai puternică. Ii simt permanent prezenţa în viaţa mea. A fost şi este în sufletul şi în inima mea un geniu al iubirii şi al comunicării. Un vis-realitate care s-a stins mult prea repede pentru câtă dragoste mai aveam de dăruit.
Am reuşit cu greu să mă ridic din neagra neputinţă în care mă aruncase plecarea lui la Domnul şi învăţată fiind de el mi-am revărsat cu înmiită intensitate dragostea asupra celui micuţ. Cu greu am reuşit să reconstruiesc o punte de comunicare cu micuţul rămas fără cel de la care învăţase să zâmbească,să râdă,să plângă.Ne-am unit în durere şi iubire mergând la braţ mai departe prin viaţă. Sunt conştientă că mă aşteaptă o nouă frângere şi lupt din răsputeri cu teama că-l voi pierde şi pe el într-o zi.
Vulturul muşcă mai departe din carnea fragedă a sufletului meu dar îngerul are acum un ajutor puternic şi mângâie rana sângerândă. Balanţa zborului s-a înclinat mult acum, sunt mai multe aripi albe ce mângâie, alină şi îndreaptă către lumină viaţa. Vulturul gândurilor negre speriat, de multe ori pierde controlul şi-atunci lumina inundă spaţiul rămas gol. Numai gândul singurătăţii la final de zbor mai muşcă timid din când în când, din carnea fragedă a speranţei. Frica de moarte fuge mâncând pământul şi, o fericire aproape de nebunie mă cuprinde pentru o clipă la gândul că am reuşit încă odată, din miile de ratări, s-o înving.
Să nu uităm niciodată că: " Suntem ca o pagină albă pe care Dumnezeu scrie o parte din istoria Sa... "
_______________________________________
"Sorbi cupa vieţii.Dar când sorbi,/Pe dalbele-i chenare,/Din ochii-nchişi,din ochii orbi,/Curg lacrimile-amare." (Cupa vieţii-Lermontov)
|
|
