Emma Brad
Membru nou
 Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 12
|
|
Printul Canalelor
~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
I
Este asa micut si slabut, imi zic privind copilul cu aere de barbat ce incearca sa impresioneze.
Isi baga mainile in buzunarul pantalonilor si, privindu-ma serios, zise:
- Ce sa-ti spun! Esti doar o balena si inca una handicapata si muritoare de foame.
- Vezi, zic eu fixandu-l cu privirea. Acum stiu si de ce te iubesc.
E doar un copil rasfatat caruia ii place sa fie tot timpul in centrul atentiei, chiar daca asta il face sa fie ridicol. E un tip inteligent, putin trecut de 20 de ani pe care soarta l-a aruncat in mijlocul junglei secolului XXI. Are o slabiciune pentru propria lui inteligenta si nu scapa nici un prilej de a demonstra cat este el de intelept.
Isi aprinse tigara, urmarind cu privirea nemiscata soarele ce disparea in spatele zgarie-norilor citadini.
Ochii, cu licarul ironic-amuzant, aveau o culoare frumoasa.
Dr. E. stranse zeflemitor din buze.
Era dezamagit ca ziua se sfarsise atat de repede. Isi intoarse privirile spre mine si zise pe un ton intepat:
- Ce te uiti asa ?
Zambetul lui mefistofelic incepuse sa ma streseze.
Indarjit, isi impreuna sprancenele si tonul vocii capata autoritate. Acest lucru era si mai stresant.
Il ascultam depanand povesti. Ii placea sa vorbeasca in rime si pot spune ca se descurca binisor. Pacat insa ca uneori lasa impresia unui dezechilibrat mintal. Sau poate era doar complexat de stilul de viata pe care era nevoit sa-l duca. Acesta era si motivul pentru care il acceptam in preajma mea, desi uneori era de-a dreptul insuportabil.
Acum spunea ceva despre luptatorii japonezi si despre onoarea samurailor. Nu intelegeam foarte bine daca vorbea despre sinucidere prin harachiri, asa cum se obisnuia, sau daca facea o aluzie subtila la intelect.
Cand a terminat, isi sterse obrazul spalat de o lacrima cu manseta camasii.
Era tarziu.
Noaptea isi intra in drepturi, iar pe trotuare nu mai eram decat noi.
Ochii i se aprinsera a speranta. Tacu o clipa cazut pe ganduri.
- Te-am dat gata, nu-i asa? ma intreba privindu-ma insistent. Sunt cel mai bun, iar tu stii.
Am clatinat afirmativ din cap, zambindu-i. Nu vroiam sa-l vad trist. Era pacat.
Imi zambi si el. Parea multumit.
Apoi se intoarse brusc, indepartandu-se fara a-si lua ramas bun.
Il priveam cum se indeparta, cu mainile in buzunare, fluierand in ritmul ultimului hit al lui Guta.
Apoi se opri, aplecandu-se si ridicand capacul canalului de pe strada pe care locuiam. Incepu sa coboare incet, fara sa se grabeasca, pana disparu de tot.
~ ~ ~
AVENTURA LA MALUL MARII
~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
II
Plaja era aproape pustie.
Nisipul încă fierbinte îi gâdila tălpile grăbindu-i paşii. Maidanezul îl urma
tăcut la doar un metru distanţă.
Se apropie de ţărm trăgând puternic în piept aerul sărat şi umed. Hipnotizat de nemărginirea mării, se întinse pe nisipul fierbinte meditând.
Simţea briza racoroasă, venind din larg şi străbatând văzduhul. Micul tovaraş de drum se lungi la picioarele lui cu urechile pleoştite de căldură şi limba de un cot, insensibil la frumuseţile naturii.
Perechi de îndrăgostiţi se plimbau pe faleză absorbiţi de apusul sălbatic al soarelui. Razele lui palide clipoceau vesel în valurile înspumate ce se spărgeau în nisipul strălucitor.
Simţind nevoia să se întoarcă printre oameni, respiră adânc revenindu-şi din starea de euforie în care căzuse. Câinele sări pe labele dinainte gata de drum.
Poetul cuprinse avid cu privirile dansul ciudat al pescăruşilor. Ţipătul lor sfâşia gândurile lui dar, ridicând nepăsător din umerii goi, se gândi la un loc izolat capabil să-i ofere adăpost.
Sub arşiţa zilei sutele de turişti roiau în jurul halbelor de bere ca ursul la miere.
Faţa i se umplu de transpiraţie, iar mâinile şi picioarele îi provocau mâncărimi în urma atacului nocturn al miilor de ţânţari pe care-i hrănise.
ÃŽşi aprinse o ţigară, vârându-şi picioarele în apa caldă. Fundul mării era tare, plăcut la atingerea tălpilor obosite.
Privi arogant mulţimea de corpuri goale ce se răsfăţau pe nisipul fierbinte şi mormăi ceva nedesluşit.
ÃŽi era ciudă.
Maidanezul adulmecă aerul cald, gudurându-se pe lângă picioarele lui. Apoi scheună prelung, semn că foamea devenise insuportabilă.
Şi lui îi era foame.
Dintr-o dată toată aroganţa lui dispăru. Era doar un copil cu aere de bărbat.
Zeci de restaurante aglomerate, din care răsunau frânturi de manele şi voci gălăgioase, se întindeau de-a lungul plajei.
Ziua se scurgea încet, iar soarele torid obliga turiştii să încerce tot mai des răcoarea mării.
Mirosul de carne friptă îi gâdila nările prevestind un razboi intestinal cum nu mai avusese demult.
Cuprinse dintr-o privire plaja, căutând un loc cât mai comercial şi îşi pregăti chitara.
C
oncertul solo pe care îl oferea lumii, ori de câte ori foamea îi dădea brânci, il transforma într-un om fericit.
ÃŽşi cânta propriile versuri pe melodii vechi şi celebre. Versurile lui făceau impresie asupra celor ce se opreau să-l asculte. Avea o voce puternică şi impunătoare.
Interpretă două melodii, apoi se opri aşteptând reacţia celor ce se adunaseră în jurul lui.
Urmară câteva momente de linişte.
- Bravo! răzbătu o voce feminină din mulţime.
Poetul nu schiţă nici un gest. Femeia se îndreptă spre el. ÃŽl privi adânc în ochi apoi îi atinse buzele cu vârful degetelor.
- Ai o voce minunată, zise femeia, iar buzele ei se lipiră de obrazul roşu al poetului.
Un ropot de aplauze sparse tăcerea apăsatoare, iar poetul îşi plecă fruntea în pământ.
Oamenii păreau impresionaţi de prestaţia tânărului artist. ÃŽn jurul lui începuse să plouă cu bancnote.
Femeia începu să se târască în genunchi adunând banii sub ochii îngroziţi ai poetului. Apoi se ridică brusc şi, luându-i mâna, îi îndesă bancnotele în palmă.
Grupul de oameni se risipise.
ÃŽşi aprinse o ţigară zâmbind trist. Era conştient că viaţa dezordonată îi distrugea nervii şi se întreba cum putea depăşi această stare.
Se repezi în cabina telefonică din apropiere şi începu să povestească repezit peripeţiile de la malul mării.
- Spui nişte chestii care îmi dau dureri de cap, zisei eu râzând.
Chipul i se schimonosi, iar din ochii lui verzi se scurseră două lacrimi sărate ca briza mării.
~ ~ ~
_______________________________________
Lumea!_acest personaj colectiv si istet foc nu are intotdeauna dreptate!
|
|
