bluespring
Membru nou
 Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1
|
|
NECUNOSCUTEI
ÃŽn liniştea întunecată a nopţilor dintâi
Te-am întrebat în şoaptă de unde-ai apărut,
Te-ai speriat... Mai stai! Te rog frumos, rămâi!
Câţi te-au răpit cu vraja eternului sărut?
Şi câte mâini profane te-au strâns şi te-au lăsat
Să rătăceşti prin umbra amarnicei iluzii
Din dimineţi în care satinul gol din pat
Ţi-a zămislit în pleoape, polare deziluzii?
Ce poluri dezaxate şi ce meridiane
Ţi-au plâns în talpă umbra săratului delir,
Ce mări te-au îmbrăcat cu umede limane?
Şi câte asfinţituri ţi-au dăruit porfir?
Dar fugi! Ignoră-mi ochiul ce te dezbracă-n taină!
Buzelor mele-n flăcări să nu le guşti catranul!
Sunt plin de mâini murdare ce nasc o dulce spaimă –
Albastră voluptate, pe care eu – profanul,
O răspândesc în sânge, în palme şi în buze
Uitate pe o coapsă, pe-un sân înfiorat
De aprige săruturi, multiple şi obtuze,
Născute doar din teama de-a nu te fi păstrat.
MESAJ...
... scrutez prin zări albastre
siajul unui vânt –
aş vrea să-nchid ferestre
peste lume
şi să lipsesc puţin de pe pământ...
AUTOCARACTERIZARE
Zâmbesc adesea
lumii şi-n zâmbetul şăgalnic
ascund dureri mocnite
în propriul avânt;
pândesc secunda-n care –
sfidând negrul genunii – sărut
ramuri umbrite de verdele
nostalgic
al primăverii albastre
ce-n vene-o simt curgând.
şi dacă lumea toată şanjează
'n sidefiu,
mă voi ascunde-n zâmbet –
larg spectru să îi fiu...
PERSEVERENŢĂ
ÃŽn căutarea ta,
ars de soarele amiezii,
mă voi răcori cu tăcerea
fântânilor eterne,
după ce voi fi urcat –
în taina nopţii –
crestele cu stele.
TRECERE (haiku)
din privirea mea
picura-vor cuvinte -
nostalgic trecut
CÂND REMUŞCARILE UCID...
Mă iartă Natură
divină şi pură,
mă iartă că lumea e dură – prea dură; mă iartă
pe mine
şi iartă-mi iubirea
ce lacrimi îţi smulge – şi iartă-mi
şi firea; surâsul,
cuvântul,
privirea şi gestul, albastrul din suflet -
îmi iartă şi restul
de alte trăiri... Sentimente
uitate
în foste iubiri.
Mai iartă-mi Natură şi zâmbetul
tandru;
iartă-mi şi gândul firesc-nefiresc,
mai lasă-mi o clipă,
o singură clipă,
puterea să-ţi spun cât de mult
te iubesc!
LUCIDITATE MURDARĂ
Existenţa luminii
e-ncătuşată în ţesuturi medulare
de întuneric,
în care pasul mângâie
praful
în care mă voi întoarce;
ca şi cum aş spăla
fără săpun
luciditatea-mi murdară.
BILANŢ TARDIV
De nepătruns mi-e ochiul
ÃŽn vida lui privire
Şi lumea mea amară
E-un tot ireversibil,
Iar peste toate, timpul
Mereu îmi dă de ştire
Că viaţa nu-i uşoară
ÃŽn cursu-i impasibil.
Călcând peste cadavre –
Inadaptaţi ai soartei,
Nu-i cer nimic vieţii
Din ce nu-mi poate da;
Ignor minciuni, dezastre,
Dar inspiraţia-i moartă,
Iar muza tinereţii
M-a părăsit şi ea.
Pierdut în metaforic
Mă caut în neştire
Prin spaţii dispersate
ÃŽn viduri fără grai –
Şi-n pasul meteoric
Al lumii-n nesimţire,
Mă regăsesc departe
ÃŽn vise despre rai.
AUTUMNALĂ...
... e atât de multă
rugină,
pe frunte, ’n privire,
’n lumină...
... e atât de puţin
adevăr –
de toamnă mi-e inima
plină.
PSEUDOFABULĂ
Despre cuvinte ştim că-s bine ticluite,
Plăcute, în ansamblu, auzului uman –
Iar despre vorbe ştim că-s tare necioplite
Şi sună alandala în sensul lor profan.
ÃŽntr-o cetate veche condusă de cuvinte
Alese unanim de către ’ntreaga obşte,
Vorba de duh a ţes o intrigă fierbinte
Născând doar sărăcie şi lupte, îndeobşte.
Cuvântul de apel chemă întreaga lume
S-aleagă iarăşi capii cetăţii milenare,
Căci după ce Cuvântul de bază decedase
Toţi erau trişti şi totul se pogora-n uitare.
Cuvântul de adio l-a plâns pe răposat.
Şi-au hotărât cu toţii la vot ca să purceadă,
S-aleagă fără seamă de rang, deliberat,
O altă guvernare. Curat, degringoladă!!!
Atunci Vorba cea lungă şi Vorba de prisos
Pornit-au lungi discursuri cu noime evazive
Şi doar Vorba de clacă precum şi Vorba goală
Le-au egalat pe-acestea în puncte explozive.
În van Cuvântul cheie se chinuia amarnic
Să amintească gloatei de ce s-au întâlnit –
Că Vorba somnoroasă şi Vorba dezlânată
Să-ntoarcă pe dos totul pe loc au izbutit.
Un grup aparte de... Cuvinte-naripate
Şi cu Cuvântul cheie zadarnic s-au întors;
Alt grup – Vorbele grele au reuşit în parte
Să-ntoarcă adunarea din nou cu susu-n jos.
Şi-n toată hărmălaia, un glas s-a ridicat
Puternic, ca de tunet – al Vorbei de ocară:
"Jos cu nevolnicia cuvintelor de stat,
E timpul vorbelor să facă lege-n ţară!"
O clipă de tăcere. Rumoare. Iar tăcere...
Cuvinte compromise – demise; joc perfid.
O ultimă-ncercare, dar fără de putere –
Zborul fragil din sensul Cuvântului lucid.
Vorbe de băşcălie l-au luat în derizoriu.
Majoritatea ştirbă aclamă de îndată
Că Vorba cea tăioasă cu sensu-i iluzoriu
A devenit în fine aleasa peste gloată.
Concomitent, în piaţa centrală a cetăţii
Cuvântul de onoare de toate s-a dezis,
Fără reproşuri şi... fără să se ascundă
A mai schiţat un zâmbet şi-apoi s-a sinucis...
_______________________________________
... zâmbet şi lumină...!
|
|
