Cafeneaua din colt
Forum de discutii libere ! Creatie literara - poezie - proza Aparat critic Prezentare de literatura Arta Arta plastica- Arhitectura Teatrul - Cinema - Televiziune Muzica 		Lista Forumurilor Pe Tematici
Cafeneaua din colt | Reguli | Inregistrare | Login

POZE CAFENEAUA DIN COLT

Nu sunteti logat. 		Nou pe simpatie:
andreea_bianca24 pe Simpatie
Femeie
24 ani
Mures
cauta Barbat
24 - 58 ani
Cafeneaua din colt / Limba romana / Poeti romani moderni Moderat de blueapple
Autor
Mesaj Pagini: 1
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1421
Ion  Barbu

Ion Barbu - Etapele creatiei poetice

Fenomenul artistic barbian s-a născut în punctul de interferenţă al Poeziei cu Matematica, de aceea poezia lui este cu mult deosebită de cea a lui Arghezi şi Blaga, întrucât gradul ei de dificultate e mai mare. Mai exact spus, înţelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie să fie poezia e mai aproape de concepţia unor poeţi moderni şi singulari ca Mallarmé sau Valéry, decât  de concepţia mai generală, impusă de romantism. Apoi nu trebuie uitat că poetul a fost debutat de un matematician şi că modul lui de a gândi în spiritul abstract al matematicii s-a impus şi în planul reprezentărilor poetice. Barbu însuşi afirmă: â€Â?Ca şi în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită  simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, aşa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei.â€Â?
ÃŽntr-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creaţia lui Ion Barbu era împărţită în patru etape: parnasiană, antonpanescă, expresionistă şi şaradistă. ÃŽn studiul din 1935, Introducere în poezia lui Ion Barbu, Tudor Vianu propune trei etape: parnasiană, baladic - orientală şi ermetică . Această din urmă împărţire a devenit clasică.
A.) Prima etapă este cea “parnasianăâ€Â?, a versurilor  publicate între 1919 - 1920  în “Sburătorulâ€Â?. Printre ele amintim: Lava, Munţii, Copacul, Banchizele, Pentru Marile Elensenii,  Panteism, Arca, Pytagora, Râul, Umanizare ş. a.
Scurte şi riguroase ca formă - câteva sunt sonete -, poeziile propun un univers tematic restrâns. Barbu descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului şi ale florei , evocă zeităţi mitologice  sau surprinde  procese de conştiinţă, cum ar fi solemnul legământ al lepădării de păcatul contemplaţiei abstracte în favoarea  voinţei de a trăi cu frenezie, într-o totală consonanţă cu ritmurile vii ale naturii. Evitând poezia - confesiune, exprimarea directă a năzuinţelor sufletului său, I. Barbu le transferă unor elemente ale naturii: copacul, banchizele, munţii, pământul ceea ce indică o tendinţă de a folosi simboluri â€Â? obiectiveâ€Â?. Peisajele , pasteluri exotice şi imaginare, închid în ele elanuri şi încorsetări ale fiinţei umane, aspiraţii patetice şi încrâncenate refuzuri, ca  în  aceste solemne strofe din Copacul :
        “Hipnotizat de - adânca şi limpedea lumină
        A bolţilor destinse deasupra lui, ar vrea
        Să sfărâme zenitul şi -  ncremenit să bea
        Prin mii de crengi crispate, licoarea opalinăâ€Â?
sau din Banchizele:
        “Din aspra contopire a gerului polar
        Cu verzi şi stătătoare pustietăţi lichide,
        Sinteze transparente , de străluciri avide,

_______________________________________
A  scrie  inseamna  a   respira!
mnov
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1421
Zbucnesc din somnorosul noian originar.�
    Poezia Umanizare  scoate în evidenţă  un conflict dramatic al fiinţei umane, care, în aspiraţia ei spre absolut, trebuie să o pteze între două principii: intelectual şi senzual, între contemplaţia “ apolinicăâ€Â? şi trăirea “dionisiacăâ€Â?. Poezia, spune Barbu , le împacă pe amândouă într-un proces unic, într-o sinteză în care Gândirea se transfigurează luând forme  concrete de “ sunet,
linie, culoare “. Ideea devine “ muzică a formei în zbor, Euritmieâ€Â?, deci intuiţie a esenţei  lumii. Aspiraţia  spre cunoaştere are, în prima perioadă , un caracter cam abstract, de unde şi, frecvent, răceala versurilor. ÃŽncercarea de concretizare se sprijină pe împrumuturi din mitologie, care lasă de obicei o impresie puternică de livresc. Recurgerea la elemente mitologice greceşti şi preocuparea deosebită pentru  expresie i-au făcut pe unii cercetători (E. Lovinescu) să vorbească de un parnasianism al începuturilor literare ale lui I. Barbu. Dar poezia parnasiană franceză reprezentată prin Lecomte de Lisle sau Hérédia, era fundamental  decorativă şi antiromantică în conţinut neîngăduind elanuri sufleteşti, pe când la Barbu , sub împietrita şi recea marmură a versului, se răsucesc pasiuni violente, nelinişti şi aspiraţii tulburi, ceea ce denotă deocamdată  o structură romantică . Probabil că aceasta este şi cauza pentru care şi le-a refuzat  mai târziu, socotindu-le că
“ decurg printr-un principiu poetic elementar â€Â?. El tinde spre o altă formulă poetică, depărtată de romantism, spre “un lirism omogen, instruind de lucrurile esenţiale, delectând cu viziuni paradisiace â€Â?, pe care a realizat-o în următoarele etape ale creaţiei sale.
B.) Etapa a doua, baladică şi orientală, indică orientarea spiritului poetului spre concretul lumii, cum şi anunţase în Umanizare. Aici pot fi integrate poeme ca: După melci, Riga Crypto şi lapona Enigel, Domnişoara Hus, Isarlîk, Nastratiu, Hogea la Isarlîk, publicate din a doua jumătate a lui 1921 până în 1925, în “Viaţa româneascăâ€Â? şi  “Contimporanulâ€Â?. Mai toate sunt lungi, datorită în mare măsură pasajelor descriptive, consecinţă imediată a preocupării de concret; au un caracter narativ, “baladicâ€Â? , pentru că în ele  “se ziceâ€Â? o poveste; în sfârşit evocă o lume pitorească, de inspiraţie  autohtonă sau balcanică, asemănătoare cu cea din viziunea lui Anton Pann. Excepţională este acum sugestia picturală. Expresia este proaspătă şi pregnantă dezvăluind în I. Barbu un poet al cuvântului , nu numai al ideii şi viziunii, cum îl cunoaştem la început. Descripţia însă nu există exclusiv pictural, ci fixează o atmosferă adecvată.
    Isarlik, de exemplu, este o cetate ideală, aşezată “la mijloc de Rău şi Bunâ€Â?, populată cu oameni care trăiesc deopotrivă deliciile spiritului şi pe cele ale vieţii “ într-o slavă stătătoareâ€Â?: univers
fabulos în care se echilibrează totul. De o deosebită forţă de sugestie, sub raportul invenţiei verbale, este Domnişoara Hus  a cărei valoare stă aproape în întregime în expresie. Poezia vorbeşte despre povestea unei iubiri pătimaşe cândva şi nefericite şi a  unei tragicomice eroine, cadână “pezevencheâ€Â? ce-şi cheamă de pe lumea cealaltă, prin descântece, iubitul care a uitat-o. Dar  farmecul nu stă în ineditul pitoresc al întâmplării ci în extraordinara incantaţie a versurilor şi în sugestia de fantastic a descântecului. Substratul simbolic al elementelor narative şi descriptive din poeziile etapei a doua

_______________________________________
A  scrie  inseamna  a   respira!
mnov
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1421
poate fi întâlnit în După melci, poem lung în care se stilizează motive folclorice pentru a se povesti o experienţă de iniţiere în tainele naturii, devenită dramă a cunoaşterii sau în Riga Crypto şi lapona Enigel.
    C.) Ultima etapă a poeziei lui I. Barbu este una de încifrare a semnificaţiilor, numită din această cauză etapa ermetică. Mai întâi există un moment de tranziţie, reprezentat de Oul dogmatic, Ritmuri pentru nunţile necesare sau Uvedenrode, publicate între 1925 - 1926. ÃŽn ele se păstrează încă legătura cu  etapa anterioară atât prin pasajele descriptive cât şi prin cele narative, care fac poezia mai uşor de descifrat. G. Călinescu susţine că de fapt aici există ermetismul autentic al poeziilor lui Barbu, pentru că se bazează pe simboluri, cel din Joc secund nefiind decât un ermetism de “ dificultate filologică â€Â?, ţinând de o sintaxă poetică dificilă.
    Poeziile amintite se învârtesc, metaforic vorbind, pe ideea “ nunţii â€Â? înţeleasă  ca pătrundere în miracolul creaţiei universale. Oul dogmatic este chiar un simbol al misterului “ nunţii â€Â?, pentru că în structura lui duală se reprezintă lumea dinaintea nuntirii, creaţia de dinaintea Genezei. Banalul ou demonstrează că “mărunte lumi păstrează dogmaâ€Â?, că macrocosmosul se  repetă în microcosmos. De aceea el este făcut să devină obiect de contemplaţie:
“E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou la vârf cu  plod
Făcut e să-l privim la soare!â€Â?
Văzut în lumina soarelui, oul relevă însăşi esenţa universului, imaginea eternă a increatului.
    ÃŽn Ritmuri pentru nunţile necesare se evocă trei că de cunoaştere: prin eros  ( sau senzuală), reprezentată astral prin Venus, prin raţiune, având simbol pe Mercur, şi prin contemplaţie poetică, care e tutelată de Soare.
    Fiecare experienţă este o “nuntăâ€Â?, adică o comuniune cu esenţa lumii, dar prin primele două contopirea nu este perfectă. Senzaţiile permit numai un contact fulgerant , iar intelectul ignoră, pentru a face operaţiile proprii cunoaşterii logice, condiţia fundamentală a universului, care este devenire continuă. Aspiraţia spre absolut se împlineşte doar prin atingerea contemplaţiei poetice, prin viziunea directă a principiului universal  când:
    “intrăm
Să ospătăm
ÃŽn cămara  Soarelui
Marelui
Nun şi stea,
Aburi verde să ne dea,
Din căldări de mări lactee,
La surpări de curcubee,
În Firida ce scântee / Etern�
ÃŽn termeni mai simpli poezia pune problema raportului dintre cunoaşterea logică şi cea metaforică aşa cum o pusese şi Blaga în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.

_______________________________________
A  scrie  inseamna  a   respira!
mnov
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1421
ÃŽn  Uvedenrode pe aceeaşi temă a nunţii  e reluată într-un material poetic, ideea  erosului ca încercare eşuată de cunoaştere. Titlul, inventat de poet, defineşte un spaţiu de coşmar, “o râpă a gasteropodelor â€Â?, reprezentare a purei vieţi vegetative. Faza de tranziţie este de o puternică originalitate, derutantă pentru cititor, căruia i se solicită un efort mult mai mare decât de obicei pentru sesizarea semnificaţiilor, a viziunii ample închise în imaginile concrete ale poemului. Limbajul  este dens, termenii neobişnuiţi, mulţi neologistici sau rari. Este un ultim pas până la concentrarea extremă a expresiei din ciclul  Joc secund. ÃŽn seria de poezii din Joc secund, orientările fundamentale rămân cele două, mai mult întâlnite spre prinderea sensului lumii ascuns de aparenţe, de fenomene sau dimpotrivă, spre fenomenalitatea imediată în care se intuieşte esenţa lumii. Din această perspectivă ciclul are două texte care pot fi socotite arte poetice: cel intitulat chiar Joc secund (sau Din ceas dedus) şi Timbru.
Joc secund  impresionează mai întâi printr-o sonoritate impecabilă, adevărată “muzică a formelor în zbor â€Â?, dar nu - şi dezvăluie sensul de la prima lectură. După însăşi mărturisirea poetului â€Â? poezia este lumea  purificată în oglindă( deci reflectare a figurii spiritului nostru) act clar de narcisism (de autoiubire deci de autocunoaştere), semn al minţii (deci act intelectual, un sentiment, afectivitate lirică) â€Â?. Ideea fundamentală în acestă poezie este că arta e un joc secund, mai pur, realitate sublimată, care porneşte din viaţă, dintr-o trăire, dar nu se confundă cu viaţa, constituindu-se ca un univers secund, posibil. Acest univers se ridică pe anularea, pe “ înecareaâ€Â? celuilalt, nu e, cu alte cuvinte, o copie a lui, ci are un sens propriu, intern, care - l justifică. Dacă lumea reală există sub zenit, în obiectivitate, poezia trăieşte sub semnul nadirului, în reflectare. Poetul transpune oglindirea din conştiinţa sa în melodia cuvintelor, ascunzând în ele cântecul lui -  creaţia, asemenea mării care îşi ascunde cântecul ei sub clopotele verzi ale meduzelor.
ÃŽn poezia Timbru , privirea poetului e fixată pe suprafaţa lumii, nu dincolo de ea fascinat într-atât  de lucruri (de piatră, de humă, de unda mării ) , încât le atribuie o viaţă sufletească. Cum ele sunt mute, poezia este aceea care ar trebui să le exprime, ceea ce presupune, pentru poet, o comunicare simpatetică cu ele, identificarea (atitudinea e diametral opusă aceleia din Joc secund).
Poezia postulată acum nu mai e concentrare de esenţe ci “un cântec încăpătorâ€Â?, capabil să cuprindă diversitatea infinită a lucrurilor, un imn de laudă a creaţiei cosmice asemănător aceluia pe care conform tradiţiei biblice, l-ar fi intonat  în paradis îngerii, când Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui Adam.
Celelalte poezii din ciclu se aşează sub una sau alta din cele două poetici, toate sunt în fond nişte descrieri diferenţiate enorm de altele în limbaj.

_______________________________________
A  scrie  inseamna  a   respira!
mnov
pus acum 20 ani
   
blueapple
Moderator

Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 765
Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu-Prezentare generală(debut,caracteristici ale creaţiei literare)

Primele încercări literare,nepublicate,ale lui V.Voiculescu datează din anul 1901.Ultimele texte poetice scrise de autor poartă data de 20-21 iulie 1958.ÃŽntr-o activitate  de mai bine de o jumătate de secol.perioadă în care poezia luminii a traversat cele mai  încordtate momente ale modernismului şi a onaugurat post-modernismul,era firesc ca şi opera lui V.voiculescu să cunoască mai multe etape şi mai multe orientări tematice şi imagistice.

Poetul a debutat târziu,la 32 de ani,sub influenta cercului literar strâns în timpul refugiului din Moldova,din părimul război mondial,în jurul bătrânului poet Alexandru Vlahuţă.

Primele două volume în care V.voiculescu îşi reia o parte din încercările din tinereţe şi în care produce o poezie ocazională,legată de realitatea râzboiului,pot fi socotite mai mult nişte încercări de a-şi găsi timbrul specific.

Maturizarea artistică începe cu volumul “Pârgăâ€Â?,din anul 1921,continuând glorios cu “Poeme cu îngeriâ€Â?,1927,socotit cel mai realizat volum al poetului( apărut în acelaşi an cu vlumul “Cuvinte potriviteâ€Â? al lui Tudor Arghezi, care dezvolta şi el o tematică religioasă similară),căruia i-au urmat “Destinâ€Â?,â€Â?UrcuşÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã‚? şi â€Â?ÃŽntrezăririâ€Â?.

ÃŽn 1944,când îşi alcătuia o ediţie definitivă de “Poeziiâ€Â?, o etapă în creaţia poetului se încheiase: V. Voiculescu era unul din cei mai importanţi scriitori interbelici care cultivaseră căutarea spirituală a absolutului utilizând o imagistică de sorginte mai ales religioasă,aşa cum era unul dintre cei mai originali peisagişti din literatura română,dând descrierii forţă de evocare a zbuciumului sufletesc al contemplatorului pe care nu o mai atinsese nimeni până la el;era,de asemenea,unul din cei mai originali poeţi ai dragostei dintr-o literatură în care tematica erotică strălucise prin mari nume poetice,de la Eminescu la Blaga şi Arghezi.

Era afiliat în opinia critică curentului “tradiţionalistâ€Â?,care cultiva elementele esenţiale ale mentalităţii autohtone: mituri, cutume,credin-ă religioasă creştin-ortodoxă,într-o formă de expresie rafinat modernă, care îngloba procedee simboliste,impresioniste,expresioniste

Revista “Gândireaâ€Â? şi principalul ei ideolog,Nichifor Crainic,îi erau apropiaţi poetului,prin programul literar comun,fără ca acesta să se identifice vreodată cu dogmatismul ortodox.
Pozia sa religioasă a fost întotdeauna o proiecţie a sufletului său zbuciumat,în veşnică,neliniştită căutare a perfecţiunii spirituale,asupra unui peisaj arhetipal,populat cu personaje aparţinând  imaginarului alegoric mistic.

_______________________________________
"Sorbi cupa vieţii.Dar când sorbi,/Pe dalbele-i chenare,/Din ochii-nchişi,din ochii orbi,/Curg lacrimile-amare." (Cupa vieţii-Lermontov)
pus acum 20 ani
   
blueapple
Moderator

Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 765
O perioadă cu totul originală o reprezintă în creaţia poetului  ultimii ani de viaţă,începând cu 1946:izolat de lume,refuzând adaptarea şi colab orarea cu noul regim instaurat în România,comunicând doar cu un restrâns grup de prieteni,practcând,ca mijloc de interiorizare concentrrată în tentativa de a comunica cu absolutul,rugăciunea isihastă a minţii şi a inimii,cea care “îl coboară pe Dumnezeu în inimăâ€Â?( “Doamne, Isuse Cristoase,miluieşte-mă pe mine, păcătosulâ€Â?), V. Voiculescu se angajează total pe calea spre adevăr şi viaţă,care este calea iubirii.

Acum concepe două cicluri de poeme al căror sens este solidar.

Cel dintâi ciclu este consacrat iubirii simbolice,care îl înalţă pe om,prin suferinţă,devotament,angajare totală,dincolo de vicisitudinile vieţii trupeşti şi intrarea

_______________________________________
"Sorbi cupa vieţii.Dar când sorbi,/Pe dalbele-i chenare,/Din ochii-nchişi,din ochii orbi,/Curg lacrimile-amare." (Cupa vieţii-Lermontov)
pus acum 20 ani
   
blueapple
Moderator

Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 765
(continuare)

...intrarea  în ordinea veşnică a creaţiei,iubirea din “Ultimele sonete ale lui Shakespeare,traducere imaginarăâ€Â?.

Cel de-al doilea ciclu de poeme consemnează direct experienţa religioasă a poetului:
   -sunt poeme rugăciuni,poeme ale dialogului direct cu divinitatea,în toate dimensiunile lui spirituale:
de mărturisire,de preamărire,de rugăminte.

Expresia lirică nu mai recurge acum la alegorie sau la simbol decât în cazuri rare:
Poemele din ciclul â€Â?Călătorie spre locul inimiiâ€Â? reprezintă consemnarea directă a unei experienţe unice,care nu exclude deznădejdea şi oboseala,eşecul şi reîntoarcerea la punctul de pornire,dar care găseşte în iubirea de Dumnezeu şi în credinţă forţa de a se învinge în primul  rând pe sine,cu toate slăbiciunile şi imperfecţiunile omeneşti ce ne sunt date.

Dacă prima etapă creatoare,de până la 1944,poate fi aşezată sub semnul alegoriei-al echivalării unei trăiri subiective,a unui sentiment,a unei stări de spirit cu o imagine concretă,imaginile cel mai des  utilizate aparţinând sferei spirituale a religiei-îngeri,Isus Christos îndeosebi-,cea de a doua etapă creatoare se situează definit sub semnul actului de simbolizare:

- imaginea concretă prezentă în text nu mai poate fi echivalată precis cu o anumită realitate,ea are un grad sporit prin ambiguitate,prin posibilitatea interpretarilor multiple.

_______________________________________
"Sorbi cupa vieţii.Dar când sorbi,/Pe dalbele-i chenare,/Din ochii-nchişi,din ochii orbi,/Curg lacrimile-amare." (Cupa vieţii-Lermontov)
pus acum 20 ani
   
blueapple
Moderator

Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 765
Pentru a ilustra  mai pregnant sporul  de semnificare realizat de V.Voiculescu prin înaintarea în vârstă spre puterea de interiorizare, spre lărgirea sferei de aplicabilitate a imaginaţiei creatoare vom compara două mari poeme semnificative pentru fiecare etapă a creaţiei sale.

“În grădina Ghetsemaniâ€Â? alege ca pretext al expresiei  poetice cel mai dramatic moment al existenţei lui Iisus-omul: cel care-şi asumă,conştient,suferinţa de a lua asuprăşi păcatul omenirii,mântuite prin jertfa de sine.

   Dubla natură christică-divină şi umană-îşi spune cuvântul:Iisus refuza la început suferinţa,îşi roagă Tatăl să-l cruţe de paharul amărăciunii,pentru a accepta în final voia Celui atotputernic.
   V.Voiculescu nu se opreşte în poem  decât asupra  primului moment al algerii: momentul omenesc al respingerii durerii,al respingerii morţii fără nădejdea ÃŽnvierii.  O natură frământată până la paroxism, pregătită să devoreze o jertfă neacceptată încă reprezintă proiecţia în exterior a frământării interioare a protagonistului.Iisus în acest poemeste o figură alegorică: el întrupează frământarea,nehotărârea,lupta cu sine a celui care refuză suferinţa mântuitoare.
   Procedeul de alcătuire a imaginii este unul tipic expresionist:eu-l protagonistului este proiectat asupra întregului peisaj, devenit el însuşi terenul unei înfruntări dramatice şi, în acelaşi timp,reprezentant al voinţei divine:măslinii frământaţi de vijelie traduc vizibil supărarea Tatălui în faţa slăbiciunii Fiului.Acest procedeu de descriere a peisajului într-un fel dramatic,prin care se traduce mişcarea sufletească a contemplatorului, va face din Voiculescu unul din cei mai originali poeţi ai naturii din literatura română.

_______________________________________
"Sorbi cupa vieţii.Dar când sorbi,/Pe dalbele-i chenare,/Din ochii-nchişi,din ochii orbi,/Curg lacrimile-amare." (Cupa vieţii-Lermontov)
pus acum 20 ani
   
blueapple
Moderator

Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 765
ÃŽn cea de a doua etapă a creaţiei, cea de după 1946,viziunea simbolică este  preponderentă.Sonetul CCXVIII(64) din ciclul “Ultimele sonete ale lui Shakespeare,traducere imaginarăâ€Â? reprezintă unul din textele-pivot ale sonetelor,întrucât reuneşte temele principale ale tuturor celorlalte poeme:
Iubirea care realizează ieşirea  din timp prin impulsionarea unei creaţii nemuritoare- sonetul este rezulatul iubirii,el va înfrunta timpul dincolo de dispariţia fizică a iubiţilor; iubirea care realizează unitatea primordială a lumii,unitatea dintre elementele antinomice,unitatea dintre lumea nevăzutelor  şi cea a nevăzutelor,dintre lumea aparenţelor materiale şi cea a esenţelor spirituale, unitatea trup-suflet-spirit din fiecare făptură omenească, unitatea dintre poem şi cosmos,poemul care descrie frumuseţea iubitului- cosmos(microcosmosul uman rezumă macrocosmosul perceptibil) devenind semnul-simbol al întregului univers.

Este aici concentrat sensul tuturor sonetelor lui V.Voiculescu: iubirea ridicată la cel mai ănalt grad al intensităţii este calea de integrare în universul spiritual.
Iubirea este ea însăşi un senitment prin care se reunesc contrariile,un sentiment integrator şi simbolic.
Aşa apare în Sonetele lui Shakespeare iubirea  îndreptată spre două fiinţe simbolice: un bărbat, masculinul arhetipal,solar,zeiesc,şi o femeie,femininul arhetipal,teluric,senzorial.La fel, în Sonetele lui Voiculescu care actualizeaza programatic schema ideatică shakespear-iană.Din cele 90 de sonete,12 sunt închinate femeii,care însă niciodată nu este aceeasi,nici ca înfăţişare fizică, nici ca alcătuire psihică,spirituală(este uneori copilă suavă,alteori amantă dârză,uneori frivolă şi cu “!inima stricatăâ€Â?,alteori alinătoare şi deschizătoare de paradisuri) pentru că femininul este prin excelenţă proteic,se prezintă  sub înfăţişările cele mai diverse,înălţând şi prăbuşind continuu îndrăgostitul.

Peste 30 de sonete sunt închinate unui bărbat,acela descris întotdeauna identic:blond,cu ochii albaştri-făptură solară, întrupare zeiască,cu un comportament care reuşeşte contrariile,care conduce pe rând în infern şi în paradis. Bărbatul acesta este, ca şi femeia,un simbol:al principului masculin,reunificator,de alcătuire a universului.

Cele mai numeroase sonete nu conţin nici un element concret care să ne permită să spunem dacă sunt închinate unei femei sau unui bărbat:fiinţa de care e legat poetul prin iubireeste asexuată,angelică,este mesagerul divinităţii pe pământ.
Sonetul(64) face parte dintre acestea:iubirea prin care macrocosmosul se identifică cu microcosmosul trupului iubit şi cu forma ideatică,arhetipală,a sonetului este marea iubire mistică,singura prin care se poate înainta pe calea spre adevăr şi viaţă.

De aceea  Sonetele realizează o unitate cu poezia rugăciunii,a adresării personale şi directe către divinitate:toate reprezintă semnele impulsului de reunificare spirituală a celor aparent disparate,impulsul mistic,care, într-o primă etapă a vieţii poetului s-a exprimat în forme alegorice,iar în ultima etapă şi-a găsit desăvârşita formă simbolică.

   (Roxana Sorescu- Prefaţă la volumul de poezii   Vasile Voiculescu,editura Cartex2000)

_______________________________________
"Sorbi cupa vieţii.Dar când sorbi,/Pe dalbele-i chenare,/Din ochii-nchişi,din ochii orbi,/Curg lacrimile-amare." (Cupa vieţii-Lermontov)
pus acum 20 ani
   
blueapple
Moderator

Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 765
Nicolae Labiş

Pentru anii 1950,poetul care inseamna un timp nou,noul sosit care aduce cu sine un aer czrat de poezie,un adolescent inca atunci cănd i se curma viata printr-nu accident stupid,Nicolae Labiş(1935-1956),Rimbaud român al sec.XX.Autor aproape fara biografie pentru cei 21 de ani, Labiş semnifica patosul aventurii prin ideea si actiunea istorica prezenta.

Poetul este,in modalitate lirica, un militant.In sufletul sau tanar se combina alchimiile unei arte traite in prezent si a prezentului.El transforma istoria in propria sa biografie.

"Primele iubiri"(1956) primul sau volum de versuri,care pastreaza amprenta juvenilitatii, dar indeosebi volumul postum "Lupta cu inertia"(1958), defineau o personalitate de exceptie.

Cu N.Labiş se va produce saltul peste retorica festivista si de "consum".Versificatorii si poetastrii in roiuri cad intr-un crepuscul fatal.Prin Labiş irumpe un suvoi proaspat de lirism.O puritate de traire si o daruire a idealurilor de mai bine ale omului,o transfrigurare a pledoariei pentru convingeri si identificari de crez.Poetul are o frenezie juvenilaa intrebarilor si a problematizarii existentei,un patos infocat al afirmarii si alş angajamentului la o noua conditie istorica umana.

Cuvintele,frazele discursului sau poetic se transmit  in starea de ardere a inspiratiei.Patosulsi retorica sa de adeziune si de devotament revolutionar au o nobila si ideala reprezentare,imagine neantinata de contingent.Este forma sa de entuziasm si de frenezie, de actiune si de reverie.

"Fiul adancurilor" ramane mereu de veghe la un inalt post de constiinta umana.Labiş traieste destinul sau de poet intr-o tensiune dramatica, ca o "stea fulgerata", cu o inima ce bate la orice ecou din zari."Nervii" sai nu mai sunt de plumb, ci de otel al "unui arc vanjos in incordare".

  El este un poet vizionar, plutind intre himera si certitudine, cu visuri care il framanta si nu-l linistesc,inaintand in reverie pe un drum plin de curbe si de poticnisuri prin "intunecime".Lumina care il calauzeste arde in inima sa ca in aceea a vechilor eroi de balade.Imaginea lirica a lui Labiş este a unui romantic care "sageteaza cu idei" prezentul sau zbuciumat.

Zoe Dumitrescu- Buşulenga spunea despre Labiş ca:

"Insetat de pace,de actiune rodnica,de fericire,Labiş a abordat toate temele poeziei noastre contemporane de la o altitudine considerabila.Prin viziunea sa creatoare,unitara,originala,strabatuta de filoane ale unei maretii autentice,prin varietatea si frumusetea expresiva a formelor poetice folosite,cu ritmuri invatate din hora,din dans,labiş a lasat in urma-i o poezie de fagaduinti geniale".

_______________________________________
"Sorbi cupa vieţii.Dar când sorbi,/Pe dalbele-i chenare,/Din ochii-nchişi,din ochii orbi,/Curg lacrimile-amare." (Cupa vieţii-Lermontov)
pus acum 20 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la