mnovicov
Administrator
 Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1421
|
|
Teatrul National Timisoara
Perioada Maria Adriana Hausvater (2005- )
După ce de prin luna iunie a anului 2005 o bună parte din teatru aflase deja cine este persoana care va veni la direcţia teatrului, “ absolut sigurâ€Â?, să stea ei liniştiţi că “pleacă ai noştri, vin ai noştriâ€Â?, nimic nu se va schimba şi nici o periniţă nu va sălta de sub, pardon de expresie, fundul protejaţilor dinainte, după o perioadă pentru mine extrem de hazlie, pentru că urmăream pe coridoare felul în care se purtau oamenii unii faţă de ceialalţi: cei siguri de ei se înălţaseră cu un lat de palmă peste înălţimea lor şi te priveau de-acolo cu nepăsare sau condescendenţă, după caz, după toate astea, zic, pac! bomba. Adică rezultatul concursului pentru postul de director. Nu era câştigătoarea concursului persoana ştiută dinainte ci exact cea pe care “pariaserăâ€Â? cei mai puţini, adică tânăra Ada Lupu.
O cunoşteam vag, stătusem de vorbă cu ea în vreo două rânduri, aproape în treacăt, prima dată după premiera cu Scrinul negru, spectacol care mie mi-a plăcut, dar asupra căruia mai aveam câteva observaţii de făcut, apoi imediat după concediu, vreo două ore, pe teme diferite. ÃŽmi plăcea cum râdea: din toată făptura, aproape voluptuos, ca oamenii cu un simţ al umorului ascuţit, care se bucură deplin de adevărul unui moment de viaţă şi care nu au nimic de ascuns. Era atentă ca un şcolar la ceea ce-i spuneam, mă urmărea cu politeţe şi curiozitate, mi s-a părut mult mai matură decât vârsta explozivei candori din râsul ei, avea observaţii înţelepte, pertinente, pline de bun simţ. Când te aşteptai mai puţin, ţi-o reteza scurt. Nu era de acord cu tine, şi-ţi spunea de ce, cam abrupt după gustul meu, dar asta mărturisea, până la urmă, personalitate. Aşa mi s-a părut mie atunci, înainte de concurs. Regăseam în ea ceva din ceea ce fusesem eu însămi odinioară, cu mai bine de trei decenii şi jumătate în urmă, când am păşit în teatru.
M-am bucurat pentru teatrul meu când am aflat că ea câştigase concursul, aşa cum m-am bucurat de venirea lui Ştefănuţ Iordănescu în urmă cu aproape 10 ani. Cel mai mare atu al lor era tinereţea. Pentru ceea ce înseamnă ea în mod normal: demonstraţie de forţă, ambiţie, dorinţa de a schimba lumea după chipul visului lor, puterea de găsi calea de a o face, îndârjirea, energia, vitalitatea, curajul. Dimensiunea matură a Adei Lupu m-a încredinţat că va înţelege menirea unui teatru naţional, cum este cel a cărui funcţie de manager tocmai o dobândise: aceea de a cumpăni înţelept între respectul pentru valorile trecutului şi ispita noului.
I-am citit, după un timp, Proiectul managerial cu care câştigase concursul de director general al Teatrului Naţional “Mihai Eminescuâ€Â? din Timişoara.
Aşa era.
Iată câteva OBIECTIVE ce personalizează VIZIUNEA MANAGERIALĂ a proaspătului director:
¤ “crearea unui teatru modern, cu principii, modalităţi şi personal calificat pentru nivelul de performanţă impus de era modernă în care, pe de o parte, trăim noi, profesioniştii din teatru, şi în care, mai cu seamă, sunt formate pretenţiile cumpărătorului nostru, publicul.â€Â?
¤ Competitivitatea, competenţa şi starea de emulaţie vor fi provocate prin prezenţa în Teatrul Naţional a unor artişti importanţi, români şi străini: actori, regizori, scenografi.
¤ Teatrul Naţional va lărgi colaborarea cu celelalte două teatre timişorene din clădire, în cadrul unui program complex, vizând nu doar schimbul de actori, regizori, echipament tehnic, împletirea în activităţi diverse , dar chiar realizarea unor mari montări comune pe texte inedite din zona aceasta a ţării, texte în care să se regăsească topite într-un singur act artistic influenţele culturale ale tuturor etniilor conlocuitoare în Banat de secole: germani, maghiari, sârbi, evrei, etc.
¤ Se vor extinde colaborările cu parteneri străini, în cadrul unor producţii comune, ceea ce implică o pregătire specială, performantă, a echipei artistice şi tehnice a Teatrului Naţional.
¤ Oferta culturală a Teatrului Naţional va trebui să poarte amprenta originalităţii şi a pionieratului în arta teatrală, continuând, în acelaşi timp, să mărturisească respect pentru valorificarea patrimoniului cultural. “Scena trebuie să prezinte cele mai arzătoare, cele mai interesante, cele mai libere şi cele mai curajoase subiecte şi montări, care să vorbească direct despre ceea ce înseamnă să fii sau să fi fost cetăţeanul acestei ţăriâ€Â?.
¤ Etc.
Un lung şir de Scopuri şi Obiective manageriale, dintre care o parte s-au şi realizat până la finele anului 2005, concentrează, în fapt, modalităţile concrete de punere în practică a liniilor directoare ale viziunii manageriale, în conformitate cu strategii foarte bine definite şi clar exprimate.
Eficientizarea clădirii teatrului ( a spaţiilor existente) prin transformarea unora dintre acestea în ideea lărgirii funcţionalităţii lor, este, pentru moment, unul dintre aceste puncte-ţintă. Aşa s-a făcut că o sală de repetiţie , sala Moruzan, a devenit, prin modificări necesare, un spaţiu care găzduieşte spectacolele – lectură cu public ale teatrului, spectacole cu un minim de sugestie scenografică. Au avut loc, astfel, trei asemenea spectacole care au avut o neaşteptat de mare priză la public: Cvartet de Heiner Müller (02. 11. 2005), Români de Lars Noren (15. 11. 2005) şi Requiem de Hanoch Levin (12. 12. 2005). O parte dintre ele, astfel verificate la public, vor deveni spectacole pe scena mare a teatrului (Requiem).
Acelaşi spaţiu găzduieşte Atelierele din cadrul Programului de perfecţionare profesională a actorilor. Ateliere de improvizaţie, mişcare fizică şi concentrare mentală, susţinute de coregrafi de renume ca Mălina Andrei ( decembrie 2005) şi Hugo Wolf (ianuarie 2006) etc. Ateliere de lucru al căror scop este nu doar ridicarea semnificativă a valorii artistice a spectacolelor teatrului prin performanţă interpretativă, dar şi reducerea timpilor de repetiţii la producţiile acestuia, din acelaşi motiv.
Relaţionări multiple cu mediul de afaceri timişorean vizând nu doar atragerea de fonduri necesare reechipării tehnice a teatrului, dar mai cu seamă dezvoltarea unor strategii comune parteneriale pe mai multe paliere (cum ar fi alăturarea imaginii firmelor economice sau de altă natură cu evenimente culturale de marcă ale Teatrului Naţionalâ€Â?Mihai Eminescuâ€Â? din Timişoara, acţiuni culturale comune, etc ), a constituit un alt punct de interes şi acţiune al directorului Maria Adriana Hausvater.
Alături de aceste câteva obiective deja atinse, un altul, posibil a fi realizat doar în timp, vizează constituirea ca structură sudată, ca echipă a tuturor celor care conlucrează la o producţie: actori, corp tehnic de scenă, regizori, regizori tehnici, scenografi, secretariat literar, imagine, segment promo, public-relation, marketing, etc.
Un alt punct de maxim interes ferm exprimat este cel legat de “partenerul de viaţă al teatruluiâ€Â?, publicul, al cărui orizont de aşteptare trebuie investigat în continuare, prin mijloace şi structuri profesionale, pentru ca teatrul, prin programele şi proiectele sale repertoriale să poată răspunde solicitărilor culturale ale mai multor segmente de public ale Timişoarei, diferenţiate prin vârstă, nivel cultural, categorie socială, etc.
Aceste lucruri, dar şi altele, pretind din partea echipei manageriale, obligativitatea unei atente strategii de constituire şi aplicare a unei politici repertoriale concordantă cu nevoile publicului, concordantă cu spiritul timpului, concordantă cu obligaţia unui teatru de a-i clădi publicului său, prin oferta sa culturală, valori morale, estetice, etice, deschideri spre un nivel mai înalt al spiritualităţii. De a-i oferi o paletă largă şi diversă de spectacole, care să facă din teatru centrul cultural şi spiritual al cetăţii, dar locul unde-şi poate regăsi problemele, dilemele, ori unde se poate relaxa. ÃŽn acest moment –sfârşitul anului 2005, începutul anului 2006 - se configurează strategia repertorială pentru următoarele două stagiuni. Diversitatea, bogăţia ofertei, modernitatea spectacologică, substanţialitatea problematicii abordate sunt câteva dintre liniile de forţă ale acesteia.
Atât prin Festivalul Dramaturgiei Româneşti, eveniment care, aflat la un sfert de secol de existenţă îşi va păstra şi în ediţia a 12-a, 16-24 septembrie 2006, ediţie a cărei pregătire a şi început deja, scopul, obiectivele şi fizionomia, cât şi prin propunerile repertoriale, Teatrul Naţional Timişoara se va ocupa în continuare de textul românesc contemporan, optând pentru texte importante, valoroase, dar va încuraja şi montarea dramatizărilor şi a adaptărilor după romane româneşti de marcă, clasice sau contemporane, în montări moderne şi îndrăzneţe, rimând perfect cu spiritul timpului, solicitările publicului, şi nivelul spectacologiei mondiale. Dramaturgia străină, modernă sau clasică, se va bucura de asemenea de o deosebită atenţie.
Pentru anul 2006, Anul Francofoniei, sunt deja formulate modalităţile de includere, în cadrul programului festivalului, a unor personalităţi de marcă din lumea teatrului din Franţa şi Quebec, mici spectacole, de 2-3 persoane, din ţări francofone, dar şi includerea Teatrului Naţional “Mihai Eminescuâ€Â? din Timişoara, prin chiar acest festival, în Festivalul Francofoniei 2006.
Se preconizează apariţia unui volum special cu piese româneşti contemporane, traduse în franceză, volum care va fi lansat în cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti, 16-24 septembrie 2006.
Integrarea Teatrului Naţional Timişoara într-un circuit mondial de programe şi proiecte comune, cu mai multe teatre sau alte organisme culturale de profil, direct sau prin intermediul Centrelor Culturale din România ale mai multor ţări, reprezintă un alt punct ţintă al programului managerial în discuţie.
Alte propuneri concrete vizează o restructurare internă, organizatorică, după normele eficienţei fiecărui pion din marele joc teatral.
O serie de alte măsuri concrete ale programului managerial vizează obţinerea unui spaţiu destinat Studioului, folosirea altor spaţii neconvenţionale pentru teatru, crearea de locuri speciale – cafenele, bunăoară – destinate unor întâlniri de lucru ale oamenilor de teatru, etc.
Un program managerial ambiţios şi realist.
Stagiunea 2005-2006
Debutul de stagiune a găsit teatrul în condiţia unui vid de activitate specifică, fără nici un proiect început ( aşa cum ar fi fost normal), la finele stagiunii anterioare, care să fi putut asigura, cu o premieră, deschiderea stagiunii, dar şi fără un program repertorial, de două-trei propuneri valide, capabil să acopere activitatea teatrului pentru un scurt timp. După evaluarea “zestreiâ€Â? de spectacole moştenite, cele posibil a fi reluate vădindu-se a fi doar patru: Neguţătorul din Veneţia de William Shakespeare, regia Sabin Popescu, Scrinul negru sau Manifestul broaştei ţestoase, adaptare de Ada Lupu după romanul lui George Călinescu, regia Ada Lupu, La Lilieci, după Marin Sorescu, scenariul şi regia Sabin Popescu şi We can Dance, spectacol de Mihaela Lichiardopol, pentru anul teatral în curs conducerea teatrului a decis abordarea unei “strategii de şocâ€Â?, capabilă să adune în jurul teatrului publicul universitar, numeros, dar şi alte segmente de public tânăr.
A avut premiera Cabaret Jacques Brel, un cabaret interactiv, scris de un tânăr actor al teatrului, Ion Rizea, atingând probleme acute, dar şi delicate totodată “de astăziâ€Â?, cum ar fi prostituţia, homosexualitatea, alte probleme stringente ale tinerilor, într-o montare directă, faţă în faţă cu publicul. Care a reacţionat extraordinar.
A văzut lumina rampei, în premieră pe ţară, Absolventul de Terry Johnson, în regia Mihaelei Lichiardopol, piesă axată pe problemele conflictului între generaţii, dar şi pe acelea ale trecerii de la adolescenţă la vârsta matură. Spectacolul aduce în sala teatrului tinerii care-şi regăsesc aici propriile întrebări şi dileme.
A fost constituit noul Consiliu Artistic al Teatrului Naţional “Mihai Eminescuâ€Â? alcătuit nu doar din membri ai teatrului, dar şi din personalităţi culturale importante ale urbei: Sorina Iecza, Robert Şerban, Daniel Vighi, Petru Ilieşu, Oscar Berger, Adrian Orza, iar din teatru Mariana Voicu, Vladimir Jurăscu, Ion Rizea şi Alina Reus.
Dacă reamintim spectacolele-lectură ale lunilor noiembrie şi decembrie 2005, pregătirea celui de al doilea Cabaret, Imagine-show, în aceeaşi regie a lui Ion Rizea, dar şi configurarea fizionomiei celei de a doua părţi a stagiunii în curs, ceea ce înseamnă deschiderea foaierelor teatrului pentru publicul Timişoarei care va admira expoziţiile artiştilor plastici, pregătirea în detaliu a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, dar mai cu seamă “infuzia de regizori de vârf din noul valâ€Â? care vor monta numai texte în premieră pe ţară sau absolută (Radu Apostol cu Autobahn de Neil La Bute, Radu Afrim cu Patru cepe degerate de Mihai Ignat, text premiat la Concursul Naţional de Dramaturgie, Alexandru Berceanu cu România 21 de Ştefan Peca), vom reuşi să “decupămâ€Â? zâmbetul optimist al unui teatru care se reconstituie, se reconstruieşte ambiţios pe dinlăuntru, din energiile şi forţa creatoare a unui colectiv artistic tânăr, puternic şi talentat.
Mariana Voicu,
din volumul în curs de apariţie Amintiri tăcute
_______________________________________
A scrie inseamna a respira!
mnov
|
|
